Evenimentul Fast Forward. Organizaţia Viitorului 2021. Revista HR Manager organizează cu sprijinul Humanistic, în zilele de 20-21 octombrie 2021, între orele 14:00-17:00, ediția a X-a din seria de evenimente online Fast Forward. Organizaţia Viitorului 2021 cu tema HUMAN CENTRIC DESIGN.
„Acum mai mult ca niciodată construim organizația în jurul oamenilor și a siguranței lor. Colectăm date din ce în ce mai valoroase pe care, în organizațiile mari, le putem combina cu concepte din marketing precum “Persona”, le putem prelucra și modela pentru a lua decizii, putem folosi tehnologia pentru a automatiza, pentru a ne ușura munca și pentru a gestiona complexitatea”, spun organizatorii.
Evenimentul Fast Forward. Organizaţia Viitorului 2021. Două paradigme
Ediția Fast Forward – Human Centric Design își propune să pună sub lumina reflectorului, pe un teren comun, cele două paradigme atât de mult vehiculate:
- pe de o parte, organizația construită pe cifre și tehnologie pentru eficiență: cum dezvoltăm organizația pornind de la Big Data, Artificial Intelligence, aplicate la Employee Data
- pe de altă parte, organizația construită pe premisele unui nou tip de leadership, mult mai conștient, ce pune în mijloc starea de bine și echilibrul angajatului prin construirea de relații sănătoase: Coaching Culture, The Culture of Trust – Cultura încrederii.
Invitaţi
Cum construim organizații Human Centric îmbinând datele, tehnologia, chatbots, munca eficientă, cu premisele umanității: cultura încrederii? Vom afla răspunsul la această întrebare de la specialiștii și practicienii HR invitați la eveniment:
• Dorin Bodea – Fondator și General Manager, Result Development
• Judith Kiss – HR Director Groupama;
• Cris Lupu – Head of Culture& Transformation, Softelligence;
• Marius Ciurariu – HR Director, Provident
• Ramona Badescu – Employer Branding& Talent Management Coordinator, Bosch Romania
• Anda Merlusca – HR Manager in Continental Automotive Iasi
• Anne-Marie Slav – Sales Team Leader Benefit Integration, Benefit an Edenred Company
• Dragos Tilica – HR Operations Team Leader, Arctic
• Aurelian Chitez – Sales Director Romanian Software
• Denisa Chelu, – Head of Change & Transformation Competence Center, Enel
• Camelia Dumitru – Organizational Development Specialist| Internal Coach, Enel
• Ana Maria Mitrache – Organizational Development Specialist| Internal Coach, Enel
• Delia Iliasa – Managing Partner SanoPass
• Lavinia Mehedințu – People Experience Manager eMAG
• Iulia Buciuman – Managing Partner HUMANISTIC – Moderator
• Mihai ZÂNT – Business Coach, Managing Partner HUMANISTIC – Moderator
Evenimentul Fast Forward. Organizaţia Viitorului 2021. Subiectele dezbătute
Se vor dezbate idei, inițiative, studii, vom vedea împreună proiecte care să ne răspundă și la alte întrebări precum:
• Cum recrutez folosind Big Data? Dar cum schimb procesul de recrutare oferind o experiență caldă și unică în timpul interviului?
• Cum automatizez procese repetitive pentru eficiența business-ului, dar cum reușesc să fac asta pregătind terenul prin programe de development de mindset digital al angajaților?
• Cum arată indicatorii de sănătate organizațională în “chart-uri” pe masa leaderilor și de ce informații au ei nevoie despre oameni?
• Cum măsor dinamica în organizatie în WHF?
• Cum protejez încrederea în munca la distanță?
• Cum asigur echilibrul și sănătatea emoțională a angajatilor?
Toate prezentările și discuțiile se desfășoară în limba română.
În timpul evenimentului participanții au posibilitatea să adreseze întrebări prin intermediul unui chat live.
Participarea este gratuită și se face pe baza confirmării înregistrării.
Înregistrarea se face pe pagina evenimentului, unde se găsesc toate detaliile privind temele de discuție și vorbitorii acestei ediții.
Citește și Cinci tipuri de management care îţi pot aduce succesul