hr-steps-brasov

Evenimentul HR Steps Brașov va avea loc pe 15 mai

02.05.2018

BusinessMark anunță organizarea HR Steps Brașov, eveniment ce va avea loc pe 15 mai 2018, la Hotel Kronwell. Conferinţa reunește specialiști cu experiență din companiile locale și internaționale, care vor discuta despre obiectivele strategice ale departamentului de resurse umane în dezvoltarea regională, dar și despre atribuțiile interne care contribuie la îndeplinirea scopurilor strategice ale unei companii.

Tematica conferinţei conține subiecte, precum: Rolul Resurselor Umane la nivel de sustenabilitate, dezvoltare și profitabilitate a business-urilor; Rolul strategic al resurselor umane; Element fundamental pentru investițiile din România și rolul strategic al departamentului HR în acest context; Cerere vs. ofertă la nivel de forță de muncă și măsurile strategice ce pot fi luate pentru sustenabilitatea business-urilor; Recrutarea tinerilor și gestionarea corectă a așteptărilor acestora, retenție, comp & ben, salarizare, condiții flexibile de muncă; Armonizarea ingredientelor: concurență, viteză, schimbare; Importanța culturii organizaționale pentru echipe și procese eficiente pe termen lung; Practici de management și leadership adaptate noilor modele de business; Avantajele strategiilor de tip employer branding: a strategy with benefits; Practici de management & leadership; Secretele gestionării echipelor multigeneraționale; Identificarea talentelor și instruirea viitorilor manageri.

Participanții au ocazia să interacționeze cu următorii invitați:

AURELIA FLOREA – HR & Procurement Director, MIELE
ADRIANA RADU – HR Manager, MCA GRUP
OANA PIPER – HR Manager, SOLINA ROM NIA
STELIAN BOGZA – Co-Founder, BENEFITONLINE
MIHAELA SCURTU – HR Operations Manager, DRAEXLMAIER
ANTONETA GALEȘ – Director of Communication and Organisational Development, SELGROS
OLGA BOTUȘAN – EMEA HR Director,  STEFANINI
VIOLETA BALINT – HR & Plant Deputy Manager, SENNHEISER
LIANA PRECUP – HR Manager, EVOZON

În cea de-a treia sesiune a conferinţei de la Braşov, CRISTINA ȚIRULNIC – Senior consultant & trainer, EVOLUTIV Consultants Network va implica audiența într-o activitate interactivă. Simularea SIMTALENT invită participanții să preia rolul de manageri în 5 companii aflate în concurență, fiecare având responsabilitatea de a-și conduce și dezvolta echipa. Aceștia vor lua decizii și vor concura pentru „Cel mai bun scor de Talent”.

Înscrierea la conferinţă se face prin completarea formularului de înregistrare, disponibil pe site-ul BusinessMark și trimiterea acestuia la office@business-mark.ro.

 

 

 

Citiți și despre: