Evenimentul Tax & Finance Forum 2020. BusinessMark a organizat, în perioada 17 – 18 iunie 2020, prima ediție online a evenimentului „Tax & Finance Forum”. La eveniment au participat experți de la companii precum: PwC România, Deloitte România, FiNEXPERT, Cabot Transfer Pricing, NNDKP Consultanță fiscală, Dendrio, Reff & Asociații, Bittnet Group, PKF Finconta, TaxWise, Dobrinescu Dobrev SCA.
Prima zi a evenimentului „Tax & Finance Forum Online” a fost dedicată unei conferințe. Cea de-a doua zi, participanții au participat la două seminarii, speakerii abordând cele mai importante aspecte legislative și fiscale, principalele provocări pentru contribuabilii români și soluții de adaptare la contextul provocat de noul coronavirus.
Evenimentul Tax & Finance Forum 2020. ZIUA I – CONFERINȚĂ
Prima sesiune a fost deschisă de Mitel Spătaru, Tax Partner, FiNEXPERT, care a prezentat măsurile fiscale și sociale cu impact în relația angajat-angajator.
Vorbind despre indemnizația pentru șomaj tehnic, el a precizat că aceasta este oferită de angajatorii care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parțial. Asfel, angajații primesc 75% din salariul de bază (nu mai mult de 75% din câștigul mediu brut), indemnizația fiind suportată de la bugetul asigurărilor de șomaj, cu posibilitatea prelungirii și ulterior datei de 31 mai pentru domeniile în care se mențin restricțiile, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.
Conform Codului Muncii, angajatorul poate plăti opțional diferența de până la minimum 75% din salariul de bază.
Evenimentul Tax & Finance Forum 2020. Evaluarea colapsului
După aceea, Lelia Grigore, Litigation Department Manager, Dobrinescu Dobrev SCA a susținut prezentarea „Posibile variante de evaluare a colapsului – Medierea și restaurarea obligațiilor fiscale”.
Ea a prezentat pașii necesari pentru realizarea procedurii de mediere:
• Debitorul notifică organul fiscal în termen de 15 zile de la primirea somației.
• La notificare se anexează documente și informații care să susțină situația sa economică și fiscală.
• În termen de 10 zile de la primirea notificării, organul fiscal are obligația să organizeze medierea.
• Rezultatul medierii, precum și soluțiile optime de stingere a obligațiilor fiscale se consemnează într-un proces verbal.
• În situația în care în termen de 15 zile de la finalizarea medierii nu se stinge debitul sau nu se solicită înlesnirea la plată, organul fiscal continuă măsurile de executare silită.
Evenimentul Tax & Finance Forum 2020. Preţuri de transfer
Alina Andrei, Partener, Cabot Transfer Pricing, a vorbit despre prețurile de transfer în perioada COVID-19: „Restructurări de afaceri la nivel global și local. DAC6 – Directiva Transparentizării”.
În perioada pandemiei, au fost regândite/relocate fluxurile intra-grup. Astfel, firmele din SUA au început mutarea producției de bunuri strategice din China înapoi în SUA, iar firmele din Europa au început și ele să realizeze planuri de mutare parțială a producției strategice înapoi în Europa.
Astfel, apar consecințe precum:
• Împrumuturi acordate de societățile mamă sau holding societăților fiice. Care este nivelul potrivit al dobânzii?
• Ajustarea modelelor de afaceri
• vânzare online versus vânzare fizică, gradul mare de digitalizare presupune costuri noi
• fluxuri noi de aprovizionare și distribuție, costuri noi de transport
• vânzări / preluări de afaceri
• inițierea de afaceri cu un grad mare de sustenabilitate
Strategie în cinci direcţii
Adrian Stănescu (CFO Bittnet Group) și Cristian Hergheliu (CEO Dendrio & VP of Technology, Bittnet Group) au susținut o prezentare cu titlul „The Digital CFO Agenda”.
Potrivit celor doi speakeri, companiile trebuie să își gândească strategia și să acționeze în cinci direcții:
• Rezolvare
Discută cu angajații organizației, clienții, partenerii de afaceri despre provocările imediate, apărute în contextul pandemiei de COVID-19.
• Reziliență
Analizează provocările de management al resurselor financiare și pregătește o strategie de răspuns la problemele cauzate de efectele închiderii organizației din cauza virusului.
• Revenire
De îndată ce situația generată de COVID-19 evoluează și efectele ei devin tot mai clare, creează un plan complex pentru adaptarea și reluarea activității organizației.
• Reimaginare
Gândește-te cum va arăta „noul normal”, astfel încât afacerea ta să se reinventeze, adaptându-se la situația post-pandemie.
• Reformare
Ține cont de felul în care se poate schimba legislația, cât și mediul de afaceri, în lumea post-pandemie.
Evenimentul Tax & Finance Forum 2020. Impozite şi taxe
Prima sesiune a fost încheiată de reprezentantele PKF Finconta, Maria Popa (Tax Manager), Narcisa Chirilă (Tax Manager) și Oana Dobre (Senior HR & Social Security Tax Consultant), care au susținut o prezentare despre „Impozite și taxe – bonificații, amânări la plată”.
Sesiunea a doua a fost deschisă de Anca Macovei, Senior Manager Servicii și Iulian Panfiloiu, Senior Manager Servicii Fiscale, PwC România.
Cei doi au prezentat o serie de soluții de îmbunătățire a fluxurilor de numerar și reducere a costurilor în contextul relansării economice.
Controlul documentaţiei de preţuri de transfer
După aceea, a vorbit Alexandru Simionescu, Transfer Pricing Partner, TaxWise. Acesta a discutat despre cele mai noi practici în controlul documentației de prețuri de transfer, el le-a făcut participanților o serie de recomandări:
• Utilizarea unor criterii adiționale de selecție pentru filtrarea societăților potențial comparabile;
• Evaluarea amănunțită a activității societăților selectate în setul de comparabile;
• Cercetarea în detaliu a structurii acționariatului pentru societățile selectate în setul de comparabile;
• Documentarea detaliată a pașilor parcurși pentru identificarea companiilor comparabile.
Prima zi a evenimentului „Tax & Finance Forum Online” a fost încheiată de Ovidiu Bălăceanu (Senior Managing Associate, Reff și Asociații, Deloitte Legal România) și Mihai Ventoniuc (Senior Tax Consultant, Deloitte România), care au susținut prezentarea: „Măsurile adoptate de autorități în contextul COVID-19 – Implicațiile în zona taxelor de mediu.”
Evenimentul Tax & Finance Forum 2020. ZIUA a II-A – SEMINARII
Cea de-a doua zi a evenimentului a început cu seminarul „Modificări fiscale în contextul COVID-19, certitudini și incertitudini”, susținut de reprezentanții FiNEXPERT: ELENA GOGONEAȚĂ (Tax Manager), CRISTIANA OPREA (Tax Manager) și MITEL SPĂTARU (Tax Partner).
Tematica seminarului:
• Impactul pe termen mediu și lung al măsurilor recent adoptate în sfera impozitării directe și a TVA-ului (i.e bonificații, facilități, scutiri, amânări la plată etc.);
• Posibile consecințe în perioada următoare, după încheierea stării de urgență, ca efecte ale reducerii și/sau întreruperii activității cum ar fi: costuri angajate anterior pandemiei și anularea acestora, stocuri (depreciate, expirate, degradate), donații vs sponsorizări, active neutilizate, penalități comerciale, creanțe incerte, etc;
• Incidența practică a măsurilor privind procedura fiscală, între utilitate și „efecte secundare“.
Evenimentul Tax & Finance Forum 2020. Implicaţiile COVID-19
Evenimentul s-a încheiat cu seminarul „Finanțarea între părțile afiliate și implicațiile COVID-19”, susținut de reprezentanții PKF Finconta, FLORENTINA ȘUSNEA (Managing Partner), NILANJAN NAG (Transfer Pricing Manager) și FLAVIA OLĂRESCU (Transfer Pricing Consultant).
Tematica seminarului:
• COVID-19 și prețurile de transfer;
• Finanțarea intra-grup și COVID-19 – Scurtă descriere;
• Prezentare generală a ghidului preţurilor de transfer privind tranzacţiile financiare;
• Importanța tranzacțiilor financiare intra-grup;
• Implementarea instrumentelor financiare intra-grup pe parcursul COVID-19;
• Recomandări şi comentarii generale în relaţie cu tranzacţiile financiare;
• Directiva DAC6.
Citeşte şi Începe construcţia Palas Campus Iaşi