Evoluţia economică a României. Institutul Naţional de Statistică anunţă că, în trimestrul al III-lea din 2022, comparativ cu precedentele trei luni, Produsul intern brut a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,4%.
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2020, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 7,4% pe seria brută şi de 8,2% pe seria ajustată sezonier.
Evoluţia economică a României. Primele nouă luni din 2021
De asemenea, conform INS, în perioada 1 ianuarie 2021 – 30 septembrie 2021, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu perioada similară din 2020, cu 7,2% pe seria brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier.
Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat, ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul al III-lea din 2021, faţă de varianta provizorie.
Valoarea PIB-ului
Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul III 2021 a fost de 295122,9 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,4% faţă de trimestrul II 2021 şi cu 8,2% faţă de trimestrul III 2020.
Totodată, Produsul intern brut estimat pentru perioada ianuarie – septembrie 2021 a fost de 866173,6 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 6,9% faţă de 2020.
Citeşte şi Investiţiile în economie, în creştere în trimestrul II din 2021