Stiri: Finante

Evolutie BVB aprilie 2021

Evoluţie BVB aprilie 2021: Companiile româneşti, la un nivel record

11.05.2021

Evoluţie BVB aprilie 2021. Companiile românești listate la Bursa de Valori București (BVB) au devenit din ce în ce mai valoroase pe măsură ce investitorii și-au păstrat încrederea în perspectivele privind evoluția mediului economic local.

Evoluţie BVB aprilie 2021. Capitalizare

Valoarea de piață a companiilor locale listate pe piața principală a BVB a depășit nivelul atins înainte de declanșarea pandemiei. Astfel, capitalizarea societăților românești prezente pe segmentul principal al bursei de la București a depășit pragul de 120 de miliarde lei. Este vorba de echivalentul a 24,4 miliarde euro. Această valoare este cu aproape 10 miliarde lei peste nivelul înregistrat la începutul anului 2020. Doar în acest an, valoarea de piață a companiilor locale listate a crescut cu peste 20%.

120 miliarde de lei

„Piața de capital a oferit deja răspunsul la întrebarea când este cel mai bine să listezi o companie, iar răspunsul este oricând pentru că valoarea companiei va fi dată în mod transparent de cerere și ofertă, iar mecanismele pieței permit o reevaluare constantă a oricărei afaceri. Companiile valoroase ale României primesc certificarea pieței prin prezența pe bursă. Ceea ce astăzi valorează 120 de miliarde de lei, pe termen lung poate valora mult mai mult. Încurajăm cât mai multe companii să se listeze pentru că prezența pe bursa locală este o dovadă de sănătate economică, nu doar de mândrie națională.

Statutul de companie listată este o certificare a performanței manageriale și permite accesarea unor soluții de finanțare mult mai rapide și eficiente. Doar prin listarea cât mai multor companii la bursă românii vor putea beneficia pe deplin de succesul societăților la care pot deveni acționari, nu doar clienți. În esență, bursa este mai mult decât o platformă de tranzacționare, este un mediu de dezvoltare durabilă,” a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

Noi maxime istorice

Noi maxime istorice au fost atinse în aprilie și la nivelul indicilor BET și BET-TR. În ședința de tranzacționare din 28 aprilie, indicele BET a ajuns la un nivel de aproape 11.400 de puncte. Indicele BET-TR, care include și dividendele, a închis aceeași ședință de tranzacționare la un nivel de 19.200 de puncte.

În primele patru luni ale anului, piața de capital din România a consemnat creșteri de peste 15%.

Evoluţie BVB aprilie 2021. Valoarea totală a tranzacţiilor

Valoarea totală a tranzacțiilor cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 21,8% la finalul primelor patru luni din 2021.

Pe piața reglementată a BVB au fost realizate tranzacții totale de 5,5 miliarde lei. Este vorba de echivalentul a 1,1 miliarde euro. Lichiditatea medie zilnică cu toate tipurile de instrumente financiare s-a situat la 65,4 milioane lei (13,4 milioane euro). Aceasta este în creștere cu 18,9% comparativ cu primele patru luni ale anului anterior.

Evoluţie BVB aprilie 2021. Dezvoltarea economică

„Creșterea reprezentativității companiilor listate la bursă ca procent din PIB este o prioritate pentru dezvoltarea reală a economiei românești. Suntem la 12% din PIB și continuăm să creștem. În ceea ce privește capitalizarea companiilor românești listate pe piața reglementată, există potențial de a depăși 20% din PIB în 2030. Acest potențial poate fi atins doar prin dezvoltarea susținută a pieței locale, atât prin listarile de noi companii și creșterea interesului investitorilor pentru emitenți, cât și prin relansarea unei piețe de instrumente derivate care să dinamizeze activitatea investițională. Este timpul să folosim la maximum infrastructura financiară pentru că este tipul de infrastructură care conectează România la restul lumii în câteva secunde,” a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

Citeşte şi Cum a evoluat BVB în 2020? Este un nou record