Stiri: Stiri

Executivul a extins perioada de realizare a producției asumată de Ford

07.10.2016

Executivul a aprobat extinderea, până la 31 decembrie 2025, a perioadei de realizare a producției de automobile și de motoare asumate de compania Ford România S.A., în condițiile în care, până la finalul anului 2019, Ford va face la Craiova, exclusiv din surse proprii și fără implicarea altor elemente de natura ajutorului de stat, o investiție suplimentară de minimum 130 de milioane de euro. Din această sumă, 100 de milioane de euro vor fi folosiți pentru introducerea în fabricație a unui nou model de autovehicul la Craiova și 30 de milioane euro pentru producția de motoare.

Executivul a modificat, în acest sens, OUG nr. 109/2008, cadrul legal prin care s-a acordat un ajutor de stat de 75 de milioane de euro companiei Ford România S.A. pentru implementarea și finalizarea proiectelor de investiții în fabrica de automobile și fabrica de motoare de la Craiova, în valoare totală de 869 milioane de euro.

Ministerul Finanțelor Publice va monitoriza îndeplinirea obligației asumate de Ford de a realiza investiția suplimentară de 130 de milioane de euro, precum și a obligației de a realiza la Craiova, până în anul 2025, un număr de 810.000 de automobile și 1,5 milioane de motoare. În situația în care compania Ford România S.A. nu își va realiza obligațiile asumate prin această modificare în termenul menționat, se va aplica mecanismul de recuperare a ajutorului de stat, care va fi plătit de Ford proporțional cu gradul de neîndeplinire.

Ford a realizat, în perioada 2008 – 2012, investiția asumată prin OUG nr. 109/2008, respectiv de 869,09 milioane de euro, având obligația de a menține această investiție până la 31.12.2017. Ajutorul de stat autorizat de Comisia Europeană a fost integral plătit de Ministerul Finanțelor Publice. Statul român urma ca până la 31.12.2017 doar să monitorizeze menținerea investiției și îndeplinirea condițiilor asociate acesteia, inclusiv realizarea de către Ford a producției asumate de 810 mii de autovehicule, respectiv 1,5 milioane de motoare.