Stiri: Agricultura

Expo Conferinţa „Produsul românesc și valoarea lui pe piață” lansează competiţia „Gustul Ales”

31.05.2016

Expo Conferinţa “Produsul românesc și valoarea lui pe piață”, eveniment organizat de revista RO.aliment în perioada 15-16 iunie, în Poiana Brașov, propune un concept inedit, Business Academy, în care specialiştii vor împărtăşi din experienţa acumulată.

Sesiunea va avea loc în a doua zi de conferință, iar participanții vor asista la prezentări despre ultimele cercetări şi inovaţii din domeniu. Aceştia vor putea afla care sunt secretele construirii unei echipe solide, modele de management, marketing, gândire creativă, leadership, studii de piaţă, etică alimentară, cercetare şi multe altele.

În cadrul sesiunii, invitați de referinţă vor susţine prezentări. Este vorba de profesori doctori universitari, experţi în management, specialişti din industria alimentară, specialişti în coaching, experţi în etică alimentară, top manageri ai companiilor din industria alimentară, invitaţi externi.

De asemenea, un moment special al Expo Conferiței RO.aliment va fi cel al testării produsului românesc într-un panel de degustare unic printre evenimentele expoziționale de gen. Astfel, companiile românești vor intra în competiția pentru trofeul “Gustul Ales”.

Competiția este deschisă pentru toate produsele care pot dovedică sunt fabricate în ţara noastră. Produsele din concurs vor fi jurizate luând în calcul trei categorii de criterii: gust și miros, caracteristici specifice fiecărei grupe (textură, limpiditate, palatabilitate, etc), aspect și raportcalitate/preț.

“Premiul Gustul Ales va ajuta companiile să se diferențieze de sute de produse similare. Alegerea produsului câștigător de către specialiștii de înaltă clasă, din domeniu, constituie o uriașă oportunitate de a se impune în atenția consumatorilor. Premii similare, acordate în alte țări au determinat o creștere a vânzărilor pentru produsele desemnate. Menționând acest premiu, pe ambalajul produsului dumneavoastră, veți reuși să atrageți mai ușor atenția clienților, impunându-vă pe rafturile supermarketurilor”, spune Claudia Bocean, publisher ro.Aliment, inițiatorul și organizatorul conferinței.

Categoriile propuse pentru Gustul Ales:

Categorii principale: produse lactate, produse din carne, produse din legume și fructe, băuturi alcoolice si nealcoolice.

Subcategorii:

• produse lactate – cașcavaluri, produse lactate acide, lapte de consum, brânză telemea, brânză de burduf;
• carne – salamuri crud uscate, salam de Sibiu, cârnați, mici, preparate fiert-afumate
• produse din legume șifructe – zacuscă, magiun, dulceață, gemuri, salată de vinete;
• băuturi alcoolice și nealcoolice– sucuri de fructe, vinuri (albe, roșii, roze), vinars.