Slide

Stiri: Construcții

Fabryo-Atlas Paints construieşte o nouă fabrică

23.06.2014

Producătorul de vopsele și lacuri decorativ, Fabryo-Atlas Paints, a anunţat că, în primele cinci luni ale acestui an, volumele de mortare vândute sub marca APLA au crescut cu 190%, în aceste condiţii compania începând lucrările la o nouă fabrică, pe platforma industrială deținută în Popești-Leordeni.

Această unitate urmează să intre în funcţiune în luna octombrie a acestui an.

„Portofoliul nostru de finisaje pentru construcții s-a extins în ultimii ani, în special pe gama de mortare și adezivi pentru sisteme de termoizolații și hidroizolații flexibile, pe bază de ciment. Practic, în primele cinci luni ale anului, volumul nostru de vânzări s-a triplat și avem nevoie de capacitate suplimentară de producție”, declară Dragoș Militaru, CEO Fabryo-Atlas Paints.

Compania produce și comercializează sub brandul APLA sisteme profesionale de finisaje pentru construcții, această marcă incluzând soluţii complete de termo şi hidroizolaţii, precum şi soluții pentru finisaje (vopsea lavabilă, tencuieli decorative, amorse, gleturi, chituri și adezivi).

Fabryo-Atlas Paints continuă investiţiile

Fabryo-Atlas Paints continuă să facă investiții importante în cercetare și dezvoltare, dar și în extindere.

”Investițiile noastre s-au ridicat la peste 500.000 euro în 2013, iar în perioada următoare vom construi o nouă fabrică de mortare, care va dubla capacitatea instalată”, mai spune CEO-ul Fabryo-Atlas Paints.

Lucrările la noua fabrică au început în primul trimestru, iar intrarea acesteia în funcțiune este preconizată pentru luna octombrie 2014.

”Pentru 2014, ne așteptăm la o creștere a cifrei de afaceri de minim 5%. În acest moment, cota de piață a mărcilor noastre principale, savana, APLA și INNENWEISS este în creștere pe majoritatea segmentelor”, adaugă Militaru.

Divizia de Business to Business a compania a înregistrat, de asemenea, o creștere de 29% a cifrei de afaceri în perioada ianuarie-mai 2014, în ciuda faptului că piața construcțiilor este încă în declin.