Festivalul Narativ 2024. Pe 23 şi 24 martie, la Colegiul Naţional „Şcoala Centrală” din Bucureşti, se desfăşoară NARATIV – Festival de lectură pentru copii, la care vor participa peste 2.200 de elevi, cu vârste între 7 şi 14 ani, în cadrul a peste 30 de ateliere interactive (multiplicate, la cererea copiilor, de 3 sau 4 ori), care ating multe discipline studiate la şcoală şi oferă perspective de creativitate pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor: ateliere de teatru, desen, scriere creativă, legătura dintre literatură şi film, precum şi ateliere de educaţie STEM – inteligenţă artificială, robotică, programare, chimie, fizică.
NARATIV a ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediţie.
Încurajarea lecturii în rândul copiilor din România
Iniţiativa organizării acestui festival a pornit de la ideea de a încuraja lectura în rândul copiilor din România, iar misiunea Festivalului este să facă lectura atât de atrăgătoare pentru participanţi, încât cititul să devină un obicei zilnic în viaţa acestora. Fiecare atelier oferă o „prismă de lectură”, un mod de a citi o carte, copiii participanţi descoperind că cititul este o ocupaţie plăcută.
Încurajarea lecturii este legată de valori fundamentale ale convieţuirii: toleranţă, bun-simţ, prietenie, respect, înţelegere.
Festivalul NARATIV este organizat la iniţiativa Asociaţiei Curtea Veche, fiind susţinut de Kaufland România şi Fundaţia Bosch.
Festivalul Narativ 2024. Ateliere
Atelierele din cadrul ediţiei 2024 a Festivalului ar putea fi împărţite în trei categorii ce reflectă profilurile educaţionale generale: uman (scriere creativă, istorie, teatru muzical etc.); real (matematică, robotică, fizică); ştiinţe sociale (educaţie civică, educaţie financiară, educaţie pentru mediu ş.a.). Ateliere sunt structurate pe grupe de vârstă şi au durata de 50 de minute.
În timp ce copiii participă la ateliere, însoţitorii lor adulţi sunt şi ei invitaţi să se implice: organizatorii au pregătit o serie de conferinţe pentru părinţi în cadrul cărora aceştia primesc de la experţi sfaturi relevante şi recomandări practice pentru dezvoltarea copilului inclusiv prin lectură. Astfel, părinţii vor sta de vorbă cu psihologa Alina Uricec despre beneficiile cognitive şi emoţionale ale cititului, cu psihologul Mihai Copăceanu despre reducerea dependenţei de tehnologie şi reorientarea către lectură, cu dr. Şerban Damian despre dezvoltarea obiceiurilor alimentare sănătoase în familie, sau cu formatoarea Georgiana Gerea despre încurajarea procesului de lectură.
Citește și Companiile din România se așteaptă la îmbunătățirea indicatorilor economici