Finante

Cei mai inteligenţi oameni de pe Pământ

01.03.2018

Potrivit statisticilor, jumătate din populaţia lumii deţine o valoare medie a IQ-ului, adică între 90 și 110. Deseori, inteligenţa este luată drept cultură generală, capacitate de a memora sau înţelepciune, însă acest termen este de fapt cuantificat prin capacitatea cognitivă a unei persoane, de viteza de 

Ce este economia colaborativă?

01.03.2018

Unul din șase europeni a folosit o platformă de sharing economy. Uber, BlaBla Car sau AirBnb – cu toţii am auzit despre astfel de servicii de „sharing” care stau în spatele a ceea ce azi poartă numele de economie colaborativă. Mai exact, acest concept reprezintă un sistem socio-economic conceput de ideea utilizării în

Piaţa de resurse umane în 2018

01.03.2018

Cea mai mare provocare rămâne păstrarea celor mai performanţi angajaţi. Angajaţii buni sunt puţini şi scumpi. Cei care lucrează în domeniul resurselor umane s-au convins în ultimii ani că această idee este una cât se poate de adevărată, pentru că şi în 2018

Criptomonedele, obsesia începutului de an

01.02.2018

Investiţiile în criptovalute pot aduce o serie de avantaje, dar prezintă şi riscuri pe măsură. Se pare că 2018 este anul criptomonedelor. Este puțin probabil ca până în acest moment să nu fi auzit de Bitcoin, mai ales având în vedere faptul că începutul acestui an a declanșat o nebunie în ceea ce privește

Mioveni, un oraș tânăr și modern

01.01.2018

Primăria Mioveni continuă ritmul de dezvoltare al orașului, noile proiecte incluzând și primul muzeu de artă urbană din Europa. Considerat un oraș tânăr, Mioveniul arată cu totul altfel decât în urmă cu 25 de ani, suprafața rezidențială crescând de câteva ori, populația

Radiografia economiei românești în 2017

01.01.2018

Care sunt cele mai sigure investiții pe care le putem face în noul an? Cu cea mai mare creștere a PIB-ului din Uniunea Europeană pe parcursul anului 2017, în România se poate vorbi în prezent despre câteva mișcări economice care sunt văzute de analiștii financiari

Provocările aduse de anul 2018

01.01.2018

Specialiștii spun că anul care tocmai a început vine și cu riscuri economice. După ce 2017 a avut o evoluţie economică pozitivă, economiştii sunt de părere că anul care tocmai a început va aduce cu sine multe riscuri atât la nivelul României, cât şi la nivel mondial. Specialiştii în

Cum să devii mai productiv la birou

01.01.2018

O carieră nu are cum să fie de succes dacă nu există o strategie de dezvoltare profesională. Dacă pentru anul care tocmai a început ţi-ai propus ca rezoluţie să devii mai productiv la birou, Jurnalul de Afaceri îţi oferă o serie de sfaturi care te pot ajuta să

total: 183 | afișate acum: 31 - 40