FIRST BANK a anunțat semnarea unui acord cu Bank Leumi le-Israel B.M pentru preluarea tuturor participațiilor acesteia în filiala Bank Leumi România. Valoarea pe care tranzacția de achiziție o are este supusă unor clauze de confidențialitate.
FIRST BANK preia Bank Leumi România. Strategia băncii
„Această achiziție face parte din strategia băncii de a-și extinde și consolida prezența în România, cu obiectivul de a deveni un actor puternic pe piața locală. Este cea de-a doua achiziție pe care fondul american de investiții J.C. Flowers & Co. o face în România în mai puțin de un an, dovedindu-și interesul și angajamentul față de această piață valoroasă. Având în vedere orientarea noastră către achiziții relevante, ne păstrăm deschiderea spre oportunități similare de creștere. Între timp, continuăm să facem business „The American Way”, cu accent pe creștere, prin servicii de calitate oferite clienților, digitalizare și eficiență”, a afirmat Dominic Bruynseels, președintele executiv al FIRST BANK.
Tranzacția este condiționată de aprobarea BNR și Consiliului Concurenței
Preluarea este condiționată de primirea aprobării Băncii Naționale a României și Consiliului Concurenței. În plus, este de așteptat să fie finalizată în a doua parte a anului în curs.
Bank Leumi deține, în România, o rețea națională de 15 sucursale. Banca are 200 de specialiști, administrează active de peste 250 milioane de euro. La acestea se adaugă depozite de 150 milioane de euro.
Ce spune conducerea Leumi România?
„Vânzarea Bank Leumi România către FIRST BANK, care este deținută de un lider al domeniului financiar internațional, va permite continuarea implementării strategiei Leumi „follow your customer”. Acest acord reprezintă un nou pas în implementarea strategiei internaționale a Leumi, care se concentrează pe operațiunile bancare comerciale ale filialelor noastre din SUA și Marea Britanie și pe colaborări cu companii locale importante în alte regiuni”, precizează Hanan Friedman, prim vicepreședinte executiv, director al Diviziei de Strategie, Inovare și Transformare, Bank Leumi Israel.
Având sediul în București, FIRST BANK oferă o serie largă de produse și servicii. Acestea se adresează atât clienților locali cât și celor internaționali, incluzând:
- activități de retail
- IMM
- corporate banking
FIRST BANK deține 100 de unități bancare și 1300 de specialiști, pentru aproximativ 130.000 de clienți activi.
Citește și FIRST BANK investește 7,5 milioane de euro în tehnologie