Slide

Stiri: Logistică

Magazin Flanco AFI Ploiesti

Flanco a închiriat 5.000 de metri pătraţi într-un centru logistic al H.Essers

11.09.2014

Retailerul Flanco a încheiat un parteneriat cu H.Essers pentru servicii de depozitare în centrul logistic al companiei din Capitală. Acordul a intrat în vigoare începând cu luna septembrie şi va conduce la o scădere a timpului de aprovizionare a magazinelor la maximum 24 de ore.

„Promisiunea noastră de a fi mereu peste așteptări înseamnă și îmbunătățirea fluxurilor interne pentru a ne asigura că răspundem cerințelor clienților noștri în cele mai bune condiții de pe piață. Am ales să lucrăm cu cei de la H.Essers pentru rapiditatea și acuratețea identificării produselor în depozit și precizia în respectarea termenelor de livrare. În plus, am reușit să eficientizăm cheltuielile, printr-o reducere cu 15% a costurilor de distribuție și depozitare, ceea ce la final se va reflecta inclusiv în prețuri mai bune pentru clienții noștri”, a declarat Cătălin Cîrnaru – Supply Chain Manager Flanco.

Suprafața ocupată de Flanco va fi de aproximativ 5.000 metri pătraţi, într-o clădire de peste 30.000 metri pătraţi proiectată și construită după principiile arhitecturii ecologice.

În noul depozit logistic, Flanco va depozita peste 1,6 milioane metri cubi de produse pe an. Clădirea este certificată după standardele HACCP în ceea ce privește controlul ambiental și al condițiilor de igienă.

”Faptul că vom opera dintr-un centru de depozitare care respectă cele mai înalte standarde ecologice și de performanță vine ca un răspuns la dorința noastră de a fi nu numai o companie eficientă operațional, dar și o companie „verde”, responsabilă față de impactul activitatii sale asupra mediului înconjurător și de amprenta pe care o lasă în comunitate”, a mai spus Cătălin Cîrnaru.

Furnizorul de servicii logistice H.Essers oferă soluții personalizate și integrate de transport și logistică în toată Europa.

„Suntem o companie în continuă dezvoltare, iar principalele noastre țeluri sunt creșterea nivelului de calitate și eficientizarea serviciilor logistice pe care le oferim partenerilor noștri. Personalizarea proceselor logistice oferite unui asemenea jucător pe piață internă de retail, precum Flanco, a condus la obținerea unor servicii prestate la cele mai înalte standarde și la o eficiență în deservirea clientului final, cumpărătorul produselor, care vor face sigur diferența pe piața de profil”, a declarat Jeroen Fabry, Business Unit Manager H.Hessers.