Grupul FlorideLux.ro a deschis, la Braşov, prima franciză offline din România, investiţia în acest proiect fiind de 45.000 de euro până la sfârşitul acestui an. Compania intenţionează că până la finalul lui 2015 să mai deschidă 50 de francize, inclusiv în afara ţării.
Pentru prima franciză, până acum au fost realizate investiţi 30.000 de euro, atât în amenajări, cât şi în produse. Reprezentanţii florăriei estimează că investiţia se va amortiza în cel de-al doilea an de activitate.
“Am ales Braşovul pentru deschiderea primei francize offline deoarece este un oraş dezvoltat, are o rată mică a şomajului şi un venit mare pe cap de locuitor, iar dezvoltarea turismului şi clienţii pe care îi avem deja în zonă ne dau încredere că este o regiune cu un potenţial foarte mare”, a declarat Marius Dosinescu, CEO şi fondator al florăriilor FlorideLux.
În plus, în judeţul Braşov, cererile de francizare au fost mai mari decât în cazul altor judeţe, ceea ce a dovedit un apetit ridicat al braşovenilor pentru investiţiile în industrii creative.
Echipei care deţine florăria nou-deschidă este formată din două tinere antreprenoare locale, care şi-au dorit dintotdeauna să aibă propria afacere, astfel că au renunţat la carierele din domeniul IT, respectiv financiar, şi au ales această industrie.
În ceea ce priveşte deschiderea a încă 50 de francize, reprezentanţii FlorideLux.ro au afirmat că sunt vizate oraşele care au o dinamică a dezvoltării foarte bună, spre exemplu Sibiu sau Cluj-Napoca, unde deja există contracte de rezervare semnate.
„Preconizăm că franciza din Braşov va contribui cu aproximativ 3% la cifra de afaceri a grupului pe care o vizăm anul viitor. Trebuie să menţionez că francizatul nu este obligat să achiziţioneze toată marfa prin intermediul nostru, astfel încât, această flexibilitate ne aduce un procent mai mic în totalul business-ului, însă în momentul atingerii unui număr minim de 10 francize vom putea observa un aport mai mare al acestora în cifra de afaceri”, a încheiat Marius Dosinescu.