Stiri: Finante

Florin Jianu

Florin Jianu, nominalizat în Consiliul de Administraţie al Fondului de Garantare

30.03.2021

Florin Jianu, președinte CNIPMMR (Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România), a fost nominalizat pentru un mandat de membru în Consiliul de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

,,Am acceptat nominalizarea statului român pentru un mandat provizoriu (4 luni +2) în Consiliul de Administrație al FNGCIMM, cu convingerea că voi reprezenta cu onoare IMM-urile în cadrul principalei instituții de garantare pentru IMM-uri din România.  Dacă în anul 2020 am contribuit la crearea celui mai important program de capital de lucru și de capital de investiții, IMM INVEST, anul 2021 reprezintă o uriașă provocare pentru sectorul IMM, așa încât instrumentele care trebuie puse la dispoziția mediului de afaceri trebuie să se concretizeze în cât mai multe IMM-uri care vor avea acces la capital de lucru și capital de investiții. Voi fi în dialog permanent cu toți IMM-iștii români care au nevoie de informații sau care au nevoie de sprijin în relația cu FNGCIMM”, a afirmat Florin Jianu.

Ce spune Florin Jianu despre provocările Fondului de Garantare?

Conform acestuia, provocările Fondului de Garantare pe care le consideră urgente în perioada următoare sunt:

• FNGCIMM să se regăsească în Planul Național de Redresare și Reziliență și să implementeze pentru IMM-urile românești:

◦ IMM RESTART ROMANIA – un upgrade la programul IMM INVEST, program care să combine grantul cu împrumutul cu dobânda subvenționată, ajutând IMM-urile să se capitalizeze, să devină bancabile, să se dezvolte și să aibă capacitatea să investească,
◦ Fondul Național de Investiții în IMM-urile românești, fond de capital de risc de tip equity care să se adreseze IMM-urilor care doresc să se dezvolte, statul român contribuind la capitalizarea acestora, iar nu la mărirea gradului de îndatorare.

• FNGCIMM să devină Organism Intermediar pentru perioada programatică 2021-2027, astfel încât să sprijinim instituțiile româneşti să se reformeze și să devină repere pentru IMM-uri,

• Dezvoltarea structurii teritoriale a FNGCIMM prin prezența în fiecare regiune de dezvoltare, după modelul ADR-urilor (Agențiilor de Dezvoltare Regională) astfel încât IMM-urile să aibă acces facil atât la fonduri europene, cât și la garanții și credite punte pentru implementarea proiectelor de ivnestiții,

• România are nevoie de o bancă de dezvoltare, aceasta se poate construi pe infrastructura FNGCIMM,

• FNGCIMM își poate extinde operațiunile și regional, atragând resurse investiționale europene și devenind un actor regional în ceea ce privește investițiile în IMM-uri.

Interesele IMM-urilor

“Vreau să repet faptul că voi reprezenta în CA FNGCIMM, chiar dacă pentru un mandat provizoriu, interesele IMM-urilor românești fie că vorbim de industrie, comerț, servicii sau agricultură, IMM-uri atât de afectate și care au nevoie ca de aer de instrumente adecvate pentru a își putea continua activitatea în acest an.”, a explicat Florin Jianu, președinte CNIPMMR.

Citeşte şi Pactul verde european: Ce plan de acţiuni a prezentat Comisia Europeană?