CVI, unul dintre cei mai mari investitori de private debt din regiunea Europei Centrale și de Est, are o nouă conducere în România. Compania a anunțat că își continuă activitatea de investiții în țara noastră cu o serie de proiecte noi în plan și capabilitatea de a oferi finanțare IMM-urilor locale în anul 2020 și ulterior.
Fondul de investiții CVI. Magdalena Śniegocka
În acest context, Magdalena Śniegocka a preluat responsabilitatea de gestionare a investițiilor fondului în România. Ea îl înlocuiește pe Ciprian Nicolae, cel care a pus bazele activității CVI în România. El este cel care a gestionat tranzacțiile fondului în România între 2017 și 2019.
Ciprian Nicolae a stabilit prezența CVI pe piața românească, realizând o serie de tranzacții, cum ar fi finanțarea obligațiunilor private ale:
- Impact SA (dezvoltator imobiliar rezidențial listat la Bursa de Valori București)
- One United Properties (dezvoltator imobiliar de lux)
- Aaylex Group (grup care se ocupă cu creșterea păsărilor ce deține brandul CocoRico).
Fondul de investiții CVI. 60 de milioane de euro
În perioada 2017 – 2019, CVI a analizat peste 100 de proiecte în România. Compania a investit aproximativ 60 de milioane euro în obligațiuni private emise de companii românești.
„Economia robustă a României a fost în continuă creștere în ultimii ani, dovedind astfel o poziție semnificativă în regiunea Europei Centrale și de Est. În 2020, se estimează că PIB-ul românesc va crește la 4,1% până la 212 miliarde euro, continuându-și performanța impresionantă și oferind astfel oportunități unice de investiții pentru fonduri locale și străine. Fiind prezenți în România din 2017, avem capacitatea să susținem în continuare IMM-urile românești în procesul lor de creștere”, a declarat Rafał Lis, fondator și Managing Partner la CVI.
Fondul de investiții CVI. Misiunea fondului în România
Magdalena Śniegocka s-a alăturat companiei CVI în februarie 2018 ca director de investiții și membru al Comitetului pentru investiții.
„Misiunea noastră în România este să devenim partenerii preferați ai antreprenorilor locali, susținându-i cu soluții flexibile de finanțare de tip private debt. Investițiile noastre variază de la 2 până la 20 de milioane euro per tranzacție și acoperă o varietate de nevoi de finanțare, inclusiv capital de lucru, cheltuieli de capital, activități de M&A sau răscumpărări de acțiuni”, a declarat Magdalena Śniegocka, director de investiții la CVI, responsabilă pentru inițierea, executarea și supravegherea tranzacțiilor fondului pe piața românească.
Cariera profesională
În cariera sa profesională, Magdalena Śniegocka a condus sau a participat la tranzacții de strângere de capital și investiții în valoare de peste 12 miliarde dolari. De asemenea, ea a supervizat mai multe companii din portofoliu.
Ea și-a început cariera la Londra în Acquisition & Leveraged Finance la Lehman Brothers și Nomura. După aceea, a condus divizia de Corporate Finance pentru Kulczyk Investments. Este vorba de o companie poloneză de investiții private cu peste 4 miliarde dolari în AUM.
Citește și Mediul de business în 2020: Reorganizarea va fi în prim plan