Finantari agricultura OTP Bank Romania

Fonduri europene pentru fermieri 2019 – PNDR. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii

11.03.2019

Fonduri europene pentru fermieri 2019 – PNDR. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale aduce la cunoștința fermierilor posibilitatea accesării de credite în condiții mai avantajoase. Acestea sunt finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Fonduri europene pentru fermieri 2019 – PNDR. Acord de finanțare pentru un instrument financiar

Astfel, Guvernul României, reprezentat de MADR și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a semnat cu Fondul European de Investiții (FEI) un acord de finanțare în vederea implementării instrumentului financiar Împrumut cu partajarea riscului la nivel de portofoliu.

Fonduri europene pentru fermieri 2019 – PNDR. Peste 93,8 milioane de euro

Ministerul Agriculturii a pus la dispoziție fonduri din PNDR în valoare de 93.875.487 euro pentru acordarea de credite fermierilor și antreprenorilor din spațiul rural.

Fonduri europene pentru fermieri 2019 – PNDR. Aceste fonduri pot fi folosite pentru finanțarea unor investiții și a capitalului de lucru, necesare în cadrul următoarelor măsuri:

– 4.1 Investiții în exploatații agricole;
– 4.1a Investiții în exploatații pomicole;
– 4.2 Investiții pentru procesarea/marketingul produselor agricole;
– 4.2a Investiții pentru procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol;
– 6.4 Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole;
– proiecte prin LEADER care răspund la obiectivele submăsurilor de mai sus.

Fonduri europene pentru fermieri 2019 – PNDR. Băncile care acordă creditele pentru agricultură

Fermierii interesați se pot adresa următoarelor bănci:

  • Banca Comercială Română
  • Libra Internet Bank
  • ProCredit Bank
  • Raiffeisen Bank
  • UniCredit Bank

Fonduri europene pentru fermieri 2019 – PNDR. Informații suplimentare

Aceste bănci le pot oferi informații suplimentare legate de condițiile de acordare a creditelor, inclusiv pentru asigurarea cofinanțării private pentru proiectele de investiții sprijinite prin granturi PNDR.

Fonduri europene pentru fermieri 2019 – PNDR. De asemenea, informații suplimentare pot fi accesate în secțiunile dedicate de pe site-urile MADR (www.madr.ro/PNDR 2014-2020/ Instrument Financiar de creditare) și AFIR (www.afir.info /Investiții PNDR/ Instrumente Financiare).

Citește și România s-a clasat, în anul 2018 pe locul 8 în topul țărilor cu cel mai mare procent de utilizatori atacați de ransomware-ul mobil. Cine ocupă primul loc?

Citiți și despre:

O părere la “Fonduri europene pentru fermieri 2019 – PNDR. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii

  1. Pingback: Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea va fi extins | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.