Fonduri Programul Rabla 2021. Bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus a fost epuizat în doar două luni. Astfel, Administrația Fondului pentru Mediu va suplimenta cu 20 milioane de lei bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus.
Bugetul alocat inițial pentru persoanele fizice, în valoare de 200 milioane de lei a fost rezervat integral la aproximativ două luni de la lansarea programului, demonstrând interesul cetățenilor față de autovehiculele electrice, mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Fonduri Programul Rabla 2021. Ecotichete
În cadrul Programului Rabla Plus, se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru mașinile full electrice și 20.000 de lei pentru mașinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou. Cei care vor dori să renunțe la o mașină veche, poluantă, și să achiziționeze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât și de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.
Situaţia înscrierilor
Pe 16 iunie, AFM anunţa că în cadrul Programului Rabla Clasic 2021, s-au înscris la producători/dealeri auto, 24.897 persoane fizice. Până în prezent au fost achiziționate 14.104 autovehicule și 82 motociclete.
Pentru persoane juridice, a fost publicată săptămâna aceasta pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu o nouă listă conținând 103 dosare acceptate pentru 177 autovehicule. De asemenea, au fost publicate 9 contestații pentru 13 autovehicule. Până în prezent au fost acceptate un număr total de 455 dosare pentru 699 autovehicule și 12 contestații pentru 22 autovehicule.
S-au înscris la producători/dealeri auto, 298 persoane juridice. Până în prezent au fost achiziționate 64 de autovehicule.
Fonduri Programul Rabla 2021. Maşini electrice
În cadrul Programului Rabla Plus 2021, s-au înscris la producători/dealeri auto, 4.343 persoane fizice, până în prezent fiind achiziționate 590 autovehicule noi (358 pur electrice, 232 electrice hibride și o motocicletă electrică).
Pentru persoane juridice au fost publicate săptămâna aceasta 106 dosare acceptate pentru 177 autovehicule electrice, dintre care 61 electrice hibride, 116 pur electrice. De asemenea, a fost publicată o contestație pentru 1 autovehicul pur electric.
În total, pentru Rabla Plus au fost acceptate un număr de 368 dosare pentru 621 autovehicule, dintre care 234 electrice hibride, 386 pur electrice, o motocicletă electrică și 6 contestații pentru 8 autovehicule electrice hibride și 9 autovehicule pur electrice.
S-au înscris la producători/dealeri auto, 295 persoane juridice. Până în prezent au fost achiziționate 115 mașini noi (61 pur electrice și 54 electrice hibride).
Citeşte şi Programul Rabla 2021: Ce condiţii noi a anunţat Ministerul Mediului?