Slide

Stiri: Finante

Fonduri suplimentare pentru IMM-uri. Ce firme vor primi banii deblocaţi de Guvern

23.07.2015

Executivul a decis deblocarea sumei de 5 milioane lei, aferentă lunii iulie, pentru derularea, în 2015, a programelor finanțate anual de la bugetul de stat în scopul sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.

Suma de 5 milioane de lei reprezintă cea de-a cincea tranșă deblocată în 2015, din fondurile ce urmează să fie repartizate de Guvern pe o perioadă de șase luni, în mod eșalonat, pentru programele destinate IMM-urilor.

Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri aplică stategia și programul de guvernare în domeniile energetic și resurselor energetice, întreprinderilor mici și mijlocii, cooperației și mediului de afaceri, în concordanță cu cerințele economiei de piață și pentru stimularea inițiativei operatorilor economici.

Astfel, programele implementate de minister și finanțate din bugetul de stat pentru înființarea sau dezvoltarea de noi IMM-uri sunt:

1. Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitatea accesului la finanțare START

2. Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri – SRL-D

3. Programul de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață – COMERȚ

4. Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor – FEMEIA MANAGER

5. Programul național multianual de înființare și dezvoltare de INCUBATOARE tehnologice și de afaceri.

6. Programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului

7. Programul de dezvoltare antreprenorială UNCTAD/ EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Prin Legea bugetului de stat pentru 2015, este prevăzută suma de 166,8 milioane de lei pentru dezvoltarea și susținerea înființării de noi IMM, care a inclus şi suma de 70 milioane lei, plătită beneficiarilor schemei de ajutor de minimis pentru IMM, derulată în baza HG nr. 274/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Din suma de 96,8 milioane lei, prevăzută pentru implementarea celor 7 programe, 70 milioane lei au fost blocate, Guvernul deblocând în lunile martie, aprilie, mai și iunie suma de 60 de milioane de lei, destinată sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.