Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a anunţat că alocările financiare pentru Submăsura 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, componentele de infrastructură rutieră din zona montană și non-montană, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate.
Astfel, de la deschiderea sesiunii din data de 25 mai 2016, ora 09.00, au fost depuse 46 de proiecte în valoare de 45 milioane de euro pentru infrastructura rutieră din zona montană și 107 proiecte, cu valoarea de 105,8 milioane de euro în celelalte zone.
Cele mai multe proiecte au fost depuse în județele Cluj, Bistrița Năsăud și Neamț, pentru zona montană și în Cluj, Timiș și Bacău pentru restul teritoriului.
Începând cu 25 mai 2016 au fost deschise sesiunile anuale de depunere pentru Submăsurile 4.3.A – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Infrastructura de acces AGRICOLĂ, 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural.
Citiți și despre:
MADR a trimis Corpul de Control la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Ministrul Agriculturii a trimis Corpul de Control al MADR la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pentru a efectua o anchetă privind depunerea online a cererilor de finanţare din data de 25 […]
Plăți fermieri 2020. Anunțul făcut de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Plăți fermieri 2020. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a anunțat că a autorizat şi a efectuat, în ianuarie 2020, plăţi către fermieri, antreprenori şi autorităţi publice în valoare totală de 56,2 […]
Fondul Național de Garantare sprijină beneficiarii PNDR 2020 Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a anunţat că este pregătit să susțină accesul la creditare al întreprinzătorilor din sectorul agricol și din zona rurală, […]
Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
Creștere remarcabilă în 2018 pe piața spațiilor logistice și industriale. Ce estimări există pentru 2019? La finele anului 2018, stocul modern de spații logistice și industriale a ajuns la 3,8 milioane de metri pătrați, conform datelor CBRE, liderul mondial și național pe piața de consultanță imobiliară. Din […]