Stiri: Agricultura

Genetica Pioneer®

Genetica Pioneer® și produsele pentru protecția culturilor de rapiță, cheia spre producții ridicate

11.04.2024

Warning: DOMDocument::loadHTML(): htmlParseEntityRef: no name in Entity, line: 19 in /home/jurnalul/public_html/www/wp-content/themes/jurnalul/functions.php on line 2878

Genetica Pioneer®. Galbenul lanurilor de rapiță începe să apară pe câmpuri, iar fermierii se pregătesc pentru ultimele intervenții în culturi. Devenită lider de piață și la cultura de rapiță, compania Corteva Agriscience este alături de fermierii care au ales în toamna anului trecut să semene hibrizi Pioneer®. Este vorba nu doar de hibrizi și produse de protecția plantelor pe care le pune la dispoziție, ci de sfaturile utile pe care reprezentații companiei le oferă în momente cheie ale dezvoltării plantelor.

„Chiar dacă acest sezon nu se preconizează a fi la fel de reușit ca în alți ani, ne referim aici la lipsa precipitațiilor care a condus la întoarcerea unor suprafețe importante în sudul și sud-estul țării, suntem în continuare pe teren, alături de fermieri și încercăm să le oferim cele mai bune sfaturi și soluții pentru a-și proteja culturile. Ceea ce noi am pus la dispoziția fermierilor în ultimii ani, adică rezultatele cercetărilor intense pe care le facem, ne-au condus spre preluarea poziției de lider și la cultura de rapiță. Este o mare bucurie pentru noi și vrem să îi asigurăm pe toți colaboratorii că vom veni mereu cu soluții adaptate țării noastre, tocmai ca rapița să fie o cultură profitabilă an de an”, a declarant Maria Cîrjă, Director Marketing Corteva Agriscience România și Rep. Moldova.

Producții ridicate la hibrizii Pioneer®

Doamna Cîrjă a menționat faptul că din portofoliul de rapiță Corteva Agriscience face parte o serie importată de hibrizi care campania trecută au oferit producții ridicate și chiar recorduri în unele ferme. Este vorba despre PT303, PT298/Agile, precum și mai noii hibrizi PT314 și PT315, care vor deveni alegerile preferate ale fermierilor, după cum mai susține dumneaei.

Fermierii din toate zonele țării cunosc deja hibridul PT303, mulți dintre ei îl aleg constant fiind mulțumiți de producțiile pe care le oferă, este un hibrid unic în piața europeană deoarece se remarcă prin gradul ridicat de toleranță la Sclerotinia, dar și prin productivitatea excelentă, precum și prin caracterele agronomice superioare.

Hibridul de rapiță PT298/Agile a reușit să se facă remarcat încă din primul an de la lansare (2021), mai ales datorită productivității pe care o oferă, a rezistenței ridicate la scuturare, precum și capacității de adaptabilitate la diferite medii de cultură, areale geografice și tehnologii aplicate.

Mai noii hibrizi PT314 și PT315 au fost așteptați cu interes de fermieri, mai ales în urma rezultatelor obținute în câmpurile de testare din toată țara, se remarcă eficiența superioară în valorificarea azotului, precum și prin toleranța foarte bună la Sclerotinia și Phoma, dar și prin toleranță excepțională la secetă și arșiță.

PT298/Agile, hibridul care a oferit o producție record

Cosmin Iancu, fermier din localitatea Grădiștea, județul Ilfov, mizează de câțiva ani pe genetica Pioneer®, iar la rapiță întreaga suprafață, 260 ha, a fost semănată în această campanie cu noii hibrizi PT314 și PT315, dar și deja binecunoscutul PT298/Agile, hibridul care i-a oferit producția record din fermă, respectiv 5.200 kg/ha pe o suprafață de 38 ha. A ales acești hibrizi și datorită faptului că are încredere în Lumiposa, insecticidul formulat ca tratament sămânță, care protejează cultura de atacul timpuriu al dăunătorilor.

„Pentru rapiță a fost un debut destul de delicat, multe culturi se vor întoarce în țară, însă în zona noastră plantele arată foarte bine, acest lucru a fost posibil datorită unor precipitații venite la timp, dar și a unor intervenții pe care le-am făcut la momentul oportun. Am ales să semăn 3 hibrizi Pioneer®, dintre care doi hibrizi noi deoarece Corteva ne-a obișnuit să aducă în piață hibrizi tot mai performanți, mai stabili, mai rezistenți la boli, dar și cu o productivitate mai ridicată”, a precizat Cosmin Iancu.

Tânărul fermier susține că în acest moment noii hibrizi arată foarte bine și este de datoria lui să aplice un tratament fitosanitar corect, dar și o nutriție adecvată, ceea ce de fapt a încercat să facă încă din toamna trecută, chiar dacă rapița a răsărit mai greu din cauza lipsei precipitațiilor. O decizie pe care a adoptat-o anul trecut a fost aceea de a nu erbicida în toamnă, cu toate că până acum era fanul erbicidului Galera Super, un produs pe care îl aplica an de an.

„Am ales să limitez stresul care putea apărea la o cultură subdezvoltată, cum era la momentul respectiv. Este drept că nici presiunea de buruieni nu impunea să facem această aplicare, de aceea nu am mai aplicat Galera Super. Sigur, în primăvară, imediat cum au fost perioade cu temperaturi ridicate, dar și umiditate, au început să apară buruienile dicotiledonate, de aceea am erbicidat cu produsul Korveto™, în doză de 1 litru/ha, care a lucrat excepțional. La această oră nu avem dureri de cap cu buruienile problemă care ar fi putut apărea, cultura este curată. În ceea ce privește insecticidele, am ales să administrez produsul Inazuma, în două intervenții. Dacă ne amintim, au fost perioade cu temperaturi destul de ridicate ceea ce s-a tradus prin probleme foarte mari cu Ceuthorhynchus, poate cel mai păgubitor dăunător al acestui culturi. Am luat decizia de a aplica Inazuma® pentru că este un insecticid care are și o componentă sistemică ce ajută mai bine la combaterea acestui dăunător. De curând am efectuat a doua administrare pentru combaterea Gândacului lucios și a Ceuthorhynchusului, dar și pentru protejarea culturii pentru o perioadă mai lungă”, a mai adăugat tânărul fermier.

Produse performante, rezistente la boli

În ceea ce privește protecția culturii de rapiță împotriva bolilor, Cosmin remarcă faptul că de la hibrid la hibrid, compania Corteva are grijă să pună la dispoziția fermierilor produse tot mai performante, cu rezistență și toleranță la boli, în special la Sclerotinia, ceea ce se traduce prin rezultatele foarte bune pe care le obțin fermierii care aleg hibrizii Pioneer®.

„Este foarte importantă aplicarea unui produs omologat pentru combaterea Sclerotiniei, de aceea am luat decizia de a aplica și în acest an fungicidul Capartis®. Este al treilea an când îl voi aplica, deoarece rezultatele sunt foarte bune. Vorbim despre un produs excepțional, cu două substanțe active, care aplicat la momentul potrivit, adică atunci când începe scuturarea primelor petale, oferă rezultate foarte bune. Sper ca aceste decizii să conducă și în acest an la producții ridicate, așa cum am obținut în ultimii ani semănând hibrizi Pioneer®”, a conchis Cosmin Iancu.

Alături de produsele amintite de tânărul Cosmin Iancu, compania Corteva Agriscience pune la dispoziția fermierilor și alte produse performante pentru protecția culturii de rapiță, tocmai pentru ca și în acest an agricultori care au ales hibrizii Pioneer® să devină Fermieri campioni.

Găsiți mai multe detalii despre portofoliul complet de produse, accesând următorul link: https://www.corteva.ro/produse-si-solutii/produse-protectia-plantelor-corteva.html

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/corteva-catalyst-platforma-de-investitii-si-parteneriate-care-va-accelera-inovatiile-in-domeniul-agro-tehnologiei/