Slide

Stiri: Companii

Gestionarea diferenţelor dintre generaţii, dezbătută în cadrul conferinţei Signal Connect

09.09.2016

La ora actuală, dezvoltarea companiilor se realizează într-un mediu complex, iar acest lucru implică procese de schimbare pe termen lung. Aşadar, sunt necesare tot mai multe schimbări majore, motiv pentru care managerii şi profesioniştii din domeniul HR trebuie să se adapteze unui mediu în continuă schimbare, coordonând resursele organizaţiei.

„Una dintre situaţiile majore cu care se confruntă specialiştii de resurse umane o reprezintă managementul generaţiilor. Generaţiile au diferite profiluri şi necesităţi, diferite valori şi experienţe, context în care managerii de HR analizează caracteristicile fiecăruia pentru a înţelege modul de gestionare a talentelor. În contextul acesta, planurile de dezvoltare şi învăţare din cadrul organizaţiei trebuie să includă o varietate de stiluri adaptate nevoilor angajaţilor”, conform specialiştilor în resurse umane.

Prin urmare, gestionarea diferenţelor dintre generaţii, precum şi modalitatea de abordare a acestora este tema principală a Conferinţei Signal Connect, care va avea loc pe data de 20-21 octombrie în Timişoara.

„Managing Diversity în Internaţional Environment”, este tematica pe care Mioara Bulgaru, Global Services Manager la Hella România o va aborda în cadrul conferinţei. Având o experienţă de 16 ani în domeniul resurselor umane, Mioara Bulgaru va prezenta ce aşteptări au viitorii angajaţi, cum le place să lucreze şi să comunice.

De asemenea, Grigoriada Stroe, Eastern Europe HR Director la Ubisoft, activează într-un domeniu în care este necesară deopotrivă gestionarea diferenţelor de vârstă cât şi a creativităţii angajaţilor. Acesta va vorbi, în cadrul conferinţei Signal Connect, despre subiectul “Managing Creative Generations”, adică despre modalitatea în care se gestionează generaţiile care lucrează într-o industrie creativă şi despre strategiile pe care le-a aplicat în aceste condiţii. .

În plus, Amalia Sterescu va fi gazda celei de a- IV-a ediții a Conferinței  Signal Connect Timișoara. Amalia Sterescu, Executive Presence & Public Speaking Coach, deţine o experienţă de peste 16 ani în domeniul leadership-ului.

Mai multe informaţii despre conferinţa Signal Connect găsiţi pe site-ul signalconnect.ro.