Stiri: Constructii

Globalworth se extinde în Polonia printr-o investiție strategică

05.10.2017

Globalworth Real Estate Investments Ltd., liderul pieței de clădiri de birouri din ţara noastră, anunță extinderea activității în Polonia, după ce compania a încheiat un acord de investiții condiționat pentru achiziționarea a cel puțin 50,01% și cel mult 67.9% din capitalul social emis de Griffin Premium RE.. N.V. (GPRE).

GPRE este un investitor care activează pe piața poloneză de real estate, listat la Bursa de Valori din Varșovia, al cărui portofoliu este compus atât din clădiri de birouri, cât și din clădiri cu destinații multiple, situate în orașe cheie, precum Varșovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia și Katowice.

„Încă de la început, am crezut cu tărie că mediul în care ne desfășurăm activitatea este esențial pentru strategia noastră, de a investi, de a atrage noi oportunități și de a facilita astfel dezvoltarea companiei. Portofoliul și parteneriatele pe care le-am construit în tot acest timp în România ne dau toate motivele să credem că putem duce mai departe misiunea de a poziționa Globalworth drept principalul investitor în industria de birouri din întreaga regiune. De aceea, am decis să ne extindem activitatea în Polonia. Având în vedere experiența puternică a GPRE, cât și mărimea, lichiditatea, fundamentele puternice și oportunitățile pieței, suntem siguri că putem deveni partenerul de care companiile care își doresc să se extindă în regiune au nevoie”, a declarat Dimitris Raptis Deputy CEO and Chief Investment Officer, Globalworth.

Portofoliul GPRE cuprinde șase clădiri de birouri și trei proprietăți cu destinații multiple (birouri și retail). Potrivit raportului GPRE pentru prima jumătate a anului 2017, portofoliul companiei are o suprafață brută închiriabilă de 171.000 mp, cu o valoare totală de 508 milioane EUR, venituri operaționale anuale nete de 33,9 milioane EUR, grad de ocupare de 97,6% și termen mediu de leasing de 4,5 ani (informații valabile la 30 iunie 2017).

Cea mai mare parte a spațiilor din clădirile de birouri deținute de GPRE este închiriată de companii de top, din industrii variate, printre care se numără Infosys, Hewlett-Packard, Capita, Phillips și Deutsche Bank, alături de unii dintre cei mai importanți chiriași din retail, printre care se numără LPP Group și Inditex Group.

La data de 30 iunie, anul curent, GPRE a raportat EPRA NAV neauditat în valoare de 247,2 milioane de euro.

„GPRE le urează bun venit partenerilor de la Globalworth, unul dintre cei mai respectați investitori și proprietari din regiune și, pentru noi, un investitor strategic și de lungă durată. Această investiție definește un moment esențial în evoluția business-ului nostru, oferind o bază solidă pentru dezvoltarea noastră și un plus de valoare pentru acționari. Credem că piața din Polonia este în continuare foarte atractivă și așteptăm cu nerăbdare să facem încă un pas spre obiectivul nostru, de a deveni principalul investitor de pe piața locală a birourilor instituționale, cu ajutorul experienței Globalworth și a cunoștințelor acestora despre industrie. Un alt pas important spre atingerea acestui obiectiv este achiziția unui portofoliu de birouri de înaltă calitate de la Echo Polska Properties, pe care tocmai am anunțat-o astăzi”, a adăugat Malgorzata Turek, Chief Executive Officer GPRE.

De asemenea, GPRE a asigurat o nouă serie de investiții, care includ un acord de cumpărare pentru un birou din Wroclaw, aflat în curs de dezvoltare și un acord pentru achiziționarea a 25% din trei birouri din Varșovia, în curs de dezvoltare. În cazul celor din urmă, compania are opțiunea de a achiziționa restul de 75% în momentul finalizării acestora, prevăzută în următorii doi ani. În plus, compania a încheiat un contract pentru achiziționarea de la Echo Polska Properties a trei clădiri de birouri de înaltă calitate din Wroclaw, Gdansk și Katowice, cu o valoare totală de 160 de milioane de euro. Achiziția celor trei clădiri este prevăzută să aibă loc până în ianuarie 2018.