Goodyear a câștigat premiul pentru inovație pentru tehnologia IntelliMax Groove

14.01.2015

Goodyear a câștigat un premiu pentru inovație pentru tehnologia IntelliMax Groove, destinată dezvoltării anvelopelor de camion și introdusă pe piață odată cu anvelopa FUELMAX S, ce are un nivel scăzut al rezistenței la rulare. Premiul a fost acordat de către Federația de Afaceri a statului Luxemburg (FEDIL) şi este cel de-al treilea premiu pe care Goodyear EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) îl primește de la FEDIL în ultimii 5 ani.

Juriul a fost impresionat de această tehnologie care se asigură că performanța anvelopei continuă să se mențină la un nivel înalt pe toată durata de viață a anvelopei. Tehnologia IntelliMax Groove constă în încorporarea în anvelopă a unui profil „ascuns” al benzii de rulare. Pe măsură ce profilul inițial al benzii de rulare se tocește, un nou profil apare. Aceasta asigură un nivel ridicat al aderenței și un nivel scăzut al rezistenței la rulare, în condițiile în care anvelopa totuși se uzează. Distincția recunoaște din nou nivelul ridicat al inovației, precum și capacitatea de rang înalt de cercetare și dezvoltare a Centrului pentru Inovare al Goodyear din Colmar-Berg, Luxembrug (GIC*L).

Ceremonia de decernare a premiului a avut loc în Luxemburg, la jumătatea lunii decembrie, în prezența Secretarului de Stat pentru Economie al statului Luxemburg, Francine Closener.

“Suntem din nou onorați să primim acest premiu din partea guvernului statului Luxemburg. Câștigând acest premiu pentru cea de-a treia oară consecutiv este o dovadă clară a înaltului nivel de inovare al Goodyear. Tehnologia noastră numită IntelliMax Groove nu este numai inovativă, ci ea satisface totodată nevoile clienților noștri din industria trasportului rutier și îi ajută să reducă costurile operaționale pe care le au printr-un consum de carburant mai scăzut,” a spus Henk van Tuyl, director al departementului pentru Tehnologia Anvelopei în cadrul departamentului Anvelope Comerciale al Goodyear EMEA.

Citiți și despre: