Mobila produsă de GP Sofa este comercializată pe teritoriul a patru continente. Înființată în anul 2001, pornind de la ideea lui Giuseppe Pavone, care a găsit combinația ideală între design italian și preț competitiv, GP Sofa s-a dezvoltat inițial ca producător de canapele din lemn masiv, măsuțe, fotolii – din colecția Gold – destinate pieței italiene.
Treptat, compania s-a dezvoltat, câștigând de la an la an atât încrederea clienților, cât și a potențialilor clienți.
„Pe baza feedback-ului pieței și a cererilor clienților, în 2005 GP Sofa a deschis un nou punct de lucru, crescând numărul angajaților la 250, pentru a lansa o noua linie de producție, adică colecția IMBOTTITI, canapele tapițate, paturi și fotolii. Acest proiect a permis extinderea vânzărilor și pe piața României, astfel crescând cifra de afaceri la 2,3 milioane de euro”, declară Giuseppe Pavone, director general GP Sofa.
Evoluția companiei
Pornind de la un număr de 45 de angajați și o cifră de afaceri de 34.000 de euro, încă din al doilea an de activitate, GP Sofa a deschis un nou punct de lucru, ceea ce a determinat mărirea echipei cu încă 100 de persoane.
Pentru companie, anul 2003 a fost un an plin de noutăți, a lansat colecția SILVER, cu o diversificare a gamelor de lemn, canapele cu mecanisme noi de deschidere și un nou design. Efectul creației colecției SILVER a fost cucerirea întregii piețe italiene. Aceste evenimente au determinat compania să își extindă spațiul de producție cu încă un punct de lucru și lansarea unei noi linii de producție pentru realizarea colecției IMBOTTITI.
Începând din anul 2007, GP Sofa și-a extins vânzările pe piețele Rusiei, Bulgariei și Ucrainei, inaugurând încă un punct de lucru. În plus, datorită dezvoltării și investițiilor realizate de companie, în anul 2009, GP Sofa a început parteneriatul cu compania Mondo Convenienza, unul dintre cei mai mari retaileri din Italia.
GP Sofa a evoluat permanent de la înființare, produsele sale ajungând astăzi să fie comercializate pe teritoriul a patru continente: european, asiatic, african și cel american.
De asemenea, pentru a putea permite o sincronizare mai bună la nivel de productivitate, în 2011, GP Sofa a deschis o unitate principală de producție, în care a unit majoritatea punctelor de lucru. Însă, datorită cererilor aflate în continuă creștere, compania a mai achiziționat două fabrici noi, în același an demarând și colaborarea cu IKEA.
Între timp, produsele companiei au câștigat încrederea altor potențiali clienți, precum XXX Lutz, BUT, Steinhoff Group, deschizând porțile către cele mai mari companii din Europa.
„Elasticitatea și transparența au permis companiei încă o dezvoltare la nivel productiv și tehnologic, atingând un prag de 1.400 angajați”, adaugă directorul general al companiei.
În anul 2015, compania a realizat investiții majore care au vizat extinderea punctului de lucru din Zalău și construirea unei noi fabrici, de 16.000 mp, în Vietnam, specializată în producerea de componente pentru canapele. Tot în acest an s-a început concretizarea proiectului de deschidere a unei noi fabrici în Satu Mare, cu o suprafață de 60.000 mp, dar și deschiderea vânzărilor pe piața USA.
În plus, de la începutul anului 2016, compania și-a extins vânzările și pe piața Orientului Mijlociu, urmând să finalizeze și un proiect care prevede deschiderea unei platforme online dedicată clienților.
Produse de calitate, realizate de personal instruit
Gama de produse GP Sofa include canapele și paturi tapițate, atât în stofă cât și în piele ecologică, gama de produse cu mecanisme relax, măsuțe de cafea din lemn masiv, materialele folosite fiind certificate tehnic și calitativ, precum lemn cu origine de proveniență și materie primă ecologică.
Toate aceste produse, a căror calitate este recunoscută la nivel internațional, sunt realizate de o echipă de angajați care, în prezent, este formată din 1.600 de persoane. Aceștia beneficiază, din partea companiei, de instruire și pregătire profesională încă de la începutul angajării și continuă pe tot parcursul activității, alături de oameni cu experiență profesională în domeniu.
Tendința pieței în continuă creștere
Industria producătorilor de mobilă este în continuă dezvoltare, existând o tendință de creștere anuală a volumului de produse în piață. De asemenea, și produsele GP Sofa, datorită calității, au înregistrat creșteri ale cererii pe piață, ajungând astfel să fie comercializate pe piețele de pe întreg teritoriul Europei, dar și din Africa, Orientul Mijlociu, America de Nord și de Sud.
Tendința de dezvoltare continuă din industria producătorilor de mobilă a determinat compania să realizeze investiții importante în noi puncte de lucru.
Această extindere a ariei de acoperire a determinat compania să investească în deschiderea de noi puncte de lucru, cele mai recente investiții fiind reprezentate de extinderea fabricii de la Zalău, deschiderea uneia noi în Vietnam, dar și deschiderea platformei online pentru clienți.
În prezent, GP Sofa are în desfășurare construcția noii fabrici din Satu Mare, cu o suprafață de 60.000 mp, proiect major, cu o investiție de 20 de milioane de euro, a cărui finalizare este prevăzută la sfârșitul acestui an.
Se estimează că tendința de creștere, înregistrată de companie încă de la apariția pe piață, să se păstreze și în viitor. Astfel, cifra de afaceri – care la sfârșitul anului 2015 a fost de 40 de milioane de euro –va atinge în acest an pragul de 50 de milioane de euro. De aceea, planurile GP Sofa pentru următorii doi ani includ dublarea capacității de producție, dezvoltarea piețelor de desfacere existente și extinderea pe alte piețe noi.