Retail

Gradimex

GRADIMEX, 25 de ani pe piața românească de distribuție

01.04.2022

Activitatea companiei este susținută prin intermediul unor parteneriate solide, de lungă durată, care au dat trendul creșterii și dezvoltării afacerii. Povestea GRADIMEX, compania care activează în domeniul distribuției de băuturi alcoolice, răcoritoare, carne și preparate din carne, a început pe o piață extrem de competitivă, într-o nișă insuficient exploatată la acea vreme, cea a produselor premium și super premium (mai ales pe zona de băuturi alcoolice). Astfel, au fost incluse în portofoliu produse precum bere – marca Bergenbier, Hopfen Konig, Efes, Stella Artois, dar și o gamă variată de băuturi alcoolice – whisky, vodcă, coniac. De atunci până în prezent, managementul companiei a făcut o bună practică din a promova calitatea la toate nivelurile, în special cea a portofoliului de produse, transformând-o într-un atu pe tot parcursul activității desfășurate.

Managementul feminin al firmei și-a pus amprenta pe toată strategia de business, printr-o promovare prioritară a valorilor morale (de multe ori înaintea celor materiale, financiare), prin faptul că a pus OMUL în centrul atenției într-un mod echitabil: angajați, clienți, furnizori. Aceasta a devenit astfel una dintre valorile de bază ale companiei, pe lângă integritate și responsabilitate, valori care constituie misiunea companiei, principiile după care s-a ghidat organizația de-a lungul timpului.

În 2001, GRADIMEX răspunde primei mari provocări din evoluția sa, prin semnarea unui contract cu Bergenbier SA ( la acel moment cunoscută sub numele de CDN Compania Națională de Distribuție SA,) un jucător important în piața berii, care a marcat începutul unei evoluții spectaculoase pentru companie.

În 2001, GRADIMEX răspunde primei mari provocări din evoluția sa, prin semnarea unui contract cu Bergenbier SA

„Acest prim parteneriat a pus bazele creșterii businessului, printr-o strategie de susținere a distribuitorilor debutanți prin discounturi de dezvoltare și deloc de neglijat, îndrumare și suport în crearea de sisteme informatice, proceduri moderne, capabile să eficientizeze activitatea și să permită o dezvoltare ulterioară. În aceste condiții, cifra de afaceri a companiei a crescut de la 2.709.900 în 2001, la 4.687.900 în anul 2002, urmând ca în anul 2004 să fie atinsă o cifră de afaceri de 8.603.700”, ne-a declarat dna. Geta Feieș, Administratorul GRADIMEX.

Parteneriatele companiei, esențiale pentru dezvoltarea afacerii

În 2004, GRADIMEX a dat curs unei noi provocări – aceea de a semna un contract cu un mare producător și procesator de carne de pasăre autohton, grupul de firme Agricola Bacău (Agricola International SA, Europrod SA și Salbac SA), punând bazele unei noi divizii în cadrul companiei – divizia de alimente.

„Ulterior am adăugat acestei activități, pe lângă carne și preparate din carne și alte grupe de produse: pește, legume congelate, lactate, alimente de bază, conserve și dulciuri, creând astfel un portofoliu complex, diversificat pentru clienții de food și în special pentru clienții HoReCa pe care îi deservim”, precizează Administratorul companiei.

Activitatea GRADIMEX este susținută prin intermediul unor parteneriate solide, de lungă durată, care au dat trendul creșterii și dezvoltării afacerii

În anul 2005, divizia de băuturi a GRADIMEX a fost consolidată prin parteneriatul cu Quadrant Amroq Beverages, producător de băuturi răcoritoare – Pepsi, Prigat, Lipton, apă Bucovina – ceea ce a dus și la consolidarea portofoliului diviziei de băuturi, portofoliu care a devenit astfel extrem de bine structurat și a contribuit la o poziționare și mai bună în piață.

25 de ani de activitate a GRADIMEX

„Este un moment important pentru noi, de aceea anul acesta vreau să sărbătorim, vreau să ne bucurăm de ce-am construit în cei 25 de ani. Am muncit foarte mult, am pus mult suflet, am construit cu multă pasiune, pas cu pas, zi de zi, am pus în piață sute de produse, am promovat mulți producători”, împărtășește dna. Feieș.

Anul acesta, compania va aniversa 25 de ani de activitate, aniversare care va fi marcată pe parcursul întregului an printr-o serie de evenimente menite să aducă în prim plan pe cei care au contribuit la dezvoltarea companiei, de la înființare și până în prezent.

„Dorim să mulțumim tuturor celor care au contribuit la istoria firmei și sperăm și la viitorul ei, să continuăm să aducem laolaltă profesioniștii acestui domeniu de activitate, indiferent că sunt angajați sau parteneri. Pentru a susține activitatea, GRADIMEX va dezvolta programe de trade-marketing pentru clienți, va pune la dispoziție promoții și oferte speciale, va oferi suport pentru lansarea de noi produse, organizând în plus și campanii speciale de fidelizare a clienților. Nu mai puțin importantă este perspectiva aniversării ca o sărbătoare: întâlniri, evenimente, petreceri, unde ne pricepem cel puțin la fel de bine ca și în plan profesional”, afirmă Geta Feieș.

Sortimentele de produse incluse în portofoliul GRADIMEX

În prezent, oferta companiei include peste 1.500 de produse, care acoperă atât nevoile din segmentul HoReCa, (restaurante, săli de evenimente) cât și cel din domeniul food (magazinele de proximitate). Societatea a reușit astfel, prin intermediul partenerilor săi (producători, furnizori) să își fidelizeze clienții de pe raza județului Caraș-Severin.

Portofoliul diviziei de băuturi include produse ca bere (Bergenbier, Staropramen, Becks, Stella Artois, Corona, Leffe, Miller); băuturi răcoritoare (Pepsi, Prigat, Lipton, Santal); ape minerale (Tușnad, Perenna, Bucovina, Aqua Carpatica); vinuri (Cotnari, Beciul Domnesc, Sâmburești), dar și băuturi alcoolice (whisky, coniac, vodcă, rom, lichior).

În portofoliul diviziei de alimente sunt incluse produse precum carne congelată și refrigerată (Agricola Bacău, Miremar Company); preparate și semipreparate din carne (Nora, Fox Com Srl, Europrod Srl, Salbac SA), dar și produse lactate (Napolact, Romfulda, Delaco, Muller), alimente de bază (făină, zahăr, ulei), conserve, cafea și dulciuri.

În prezent, oferta companiei include peste 1.500 de produse, care acoperă atât nevoile din segmentul HoReCa, cât și cel din domeniul food

Mai mult decât atât, în 2012 a fost inaugurat Market GRADIMEX, magazin de prezentare și promovare a produselor din portofoliu, care, din 2014, funcționează ca și magazin nonstop. În plus, având în vedere importanța crescândă a comerțului electronic, GRADIMEX a investit într-un magazin online, reușind astfel să ofere o opțiune modernă de comerț încă din octombrie 2018, când a fost inaugurat sectorul de vânzare prin comenzi online cu livrări la domiciliu.

Magazinul online GRADIMEX

Din dorința de a oferi servicii adaptate nevoilor clienților – care să permită o optimizare a timpului, dar mai ales pentru a veni în sprijinul comunității, a oamenilor cu posibilități reduse de aprovizionare (oameni în vârstă, oameni cu nevoi speciale), GRADIMEX a optat pentru varianta de vânzări online și comenzi la domiciliu.

Acest lucru a fost de bun augur încă de la începutul perioadei de pandemie, fiind la acea vreme singurul magazin cu livrări la domiciliu. Astfel, Market GRADIMEX a venit în întâmpinarea clienților cu servicii care au permis respectarea măsurilor de distanțare socială, evitarea locurilor aglomerate,  asigurând cele necesare, inclusiv un suport emoțional în acele vremuri.

Experiența de 25 de ani a companiei a constituit un mare atu, prin faptul că s-a reușit o adaptare rapidă la noile condiții, o fructificare a oportunităților apărute, în condițiile în care domeniul HoReCa a fost puternic afectat, targetul companiei devenind astfel clienții din domeniul food.

Experiența de 25 de ani a companiei a constituit un mare atu, prin faptul că s-a reușit o adaptare rapidă la noile condiții și o fructificare a oportunităților apărute

Ca și în cazul altor companii, activitatea economică a firmei GRADIMEX a fost influențată de măsurile impuse în sectorul HoReCa, prin înjumătățirea numărului de clienți. Cele mai mari provocări au fost însă în rândul personalului și au fost legate de menținerea unei stări de spirit adecvate, de siguranță și încredere, absolut necesară în activitatea de vânzări.

„Cele mai mari reușite au fost cele legate de starea de sănătate a angajaților, întrucât nu s-au înregistrat îmbolnăviri în masă sau situații grave în rândul lor sau a familiilor lor. De asemenea, tot ca o reușită, putem spune că pierderile din sectorul HoReCa au fost diminuate de faptul că mulți clienți s-au reinventat, fie prin comenzi la domiciliu, fie prin alte metode, iar o parte din consumul de HoReCa a fost preluat de magazinele de proximitate”, menționează Administratorul GRADIMEX.

Echipa GRADIMEX

În prezent, numărul de angajați din cadrul firmei se ridică la 50, o structură ce se dorește a fi flexibilă, adaptabilă condițiilor post-pandemie, a trendurilor de consum, a majorărilor de preț. Maturitatea board-ului de conducere, cu o experiență de 20 de ani, conferă încredere și stabilitate în rândul partenerilor, prin modul în care conducerea a soluționat toate provocările apărute, prin modul în care a inovat și a reușit să se adapteze de a lungul timpului.

De asemenea, experiența întregului colectiv, fluctuația redusă de personal, pregătirea profesională a acestuia, precum și calitatea serviciilor prestate au ajutat GRADIMEX să facă diferența pe piață în rândul celorlalte firme de distribuție și să se consolideze ca fiind cea mai bună alegere în realizarea unor colaborări de lungă durată.

„Ne preocupă, în mod constant, creșterea nivelului profesional al echipelor de vânzări, care sunt motorul business-ului nostru. Ne dorim ca în procesul de vânzare, pe lângă valoarea adăugată adusă ambelor părți (compania noastră și client), pe lângă serviciile de distribuție, unde ne bucurăm de echipe de logistică cu experiență, să facem din vânzări un transfer de încredere și entuziasm pentru consolidarea relațiilor cu clienții noștri”, mai spune dna. Feieș.

Pentru GRADIMEX, anul 2021 s-a încheiat într-un trend normal, chiar cu o anumită creștere, dată și de vremea caldă din lunile de vară, de apetitul pentru consum și de turismul local, compania reușind performanța să realizeze o cifră de afaceri puțin peste 42 de milioane de lei.

Dacă anul 2021 a fost un an de consolidare, anul curent este perceput într-o variantă mult mai optimistă, de creștere, cu rezultate bune, atât pentru companie, cât și pentru clienții și furnizorii GRADIMEX. Marea provocare pentru acest an va fi însă menținerea valorilor companiei: clienții și nevoile lor în centrul atenției, un portofoliu de produse în cantități și la prețuri corecte, servicii cu integritate și empatie oferite clienților.

„Din punct de vedere investițional, pentru anul 2022 ne-am propus să așteptăm ca lucrurile să se așeze, să găsim soluții cât mai bune pentru a depăși problema forței de muncă, să așteptăm să se contureze direcții mai clare în piață. Așteptăm măsuri la nivel macroeconomic care să ne dea încredere, claritate, predictibilitate”, a declarat, în încheiere, dna. Geta Feieș, Administrator GRADIMEX.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/dersidan-distribuitor-de-top-din-judetul-satu-mare/