Slide

Editia Iunie

gradini zoologice

Cele mai frumoase grădini zoologice din Europa

01.06.2021

Grădini zoologice Europa. Grădina Zoologică Schönbrunn din Viena este cea mai veche din Europa și  găzduiește nu mai puţin de 500 de specii de animale. Pandemia de coronavirus a schimbat complet turismul la nivel mondial. Dacă anul trecut foarte puţini oameni au călătorit în afara ţării, pentru 2021 aşteptările sunt mari, mai ales că în scurt timp ar urma să intre în vigoare aşa-numitul certificat verde european. Astfel, cel puţin în statele din Uniunea Europeană, vom putea merge în vacanţă dacă suntem vaccinaţi, dacă prezentăm un test pentru COVID-19 negativ sau dacă am trecut deja prin boală.

Acordul privind certificatul de călătorie european urmează să fie aprobat în plenul Parlamentului European în sesiunea din perioada 7-10 iunie. Obiectivul UE este ca acest document să devină operaţional de la 1 iulie 2021.

Prin urmare, nu vom putea călători în orice ţară din lume, iar pentru cei care vor călători cu copii alegerea unei destinaţii poate fi o provocare. În acest context, v-am pregătit un clasament al grădinilor zoologice din Europa, care ar putea fi vizitate în excursii sau city break-uri cu familia, chiar și în această perioadă.

Grădina Zoologică Schönbrunn din Viena

Grădina Zoologică Schönbrunn din Viena găzduiește nu mai puţin de 500 de specii de animale. Aceasta a fost deschisă în anul 1752.

Cea mai veche grădină zoologică din Europa găzduiește specii de animale extrem de rare, precum elefantul african sau panda gigant. Cele peste 16 hectare ale grădinii zoologice vieneze se află în Palatul Schönbrunn și oferă câteva atracții uimitoare atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Grădina Zoologică Schönbrunn din Viena a fost deschisă în anul 1752

De exemplu, casa pădurii tropicale din grădina zoologică este o replică creată de om a unei adevărate păduri tropicale cu furtuni. În timp ce vă plimbați, puteţi să vedeţi vidrele asiatice şi aşa-numiţii crabi-vampiri. În plus, vă așteaptă casa ursului polar, tigrii și gheparzii, casa koala și multe alte case ale minunatelor animale.

Biletul de intrare la ZOO Schönbrunn este de 47 de euro pentru un adult şi de 26,5 euro pentru copii şi tineri (6-18 ani). Un bilet de familie (doi adulţi şi maxim trei copii) costă 108 euro. Aceste preţuri includ şi vizitarea Palatului Schönbrunn, labirintul şi o serie de grădini speciale. Pentru vizitarea doar a grădinii zoologice, costul este de aproximativ 25 de euro pentru adulţi şi 15 euro pentru copii şi tineri.

Alpine ZOO din Innsbruck

Grădina zoologică din Innsbruck este situată în minunată zonă a Tirolului şi găzduieşte peste 150 de specii de animale. Veți găsi acolo o grădină zoologică uimitoare la poalele lanțului muntos Nordkette din Alpii austrieci. Dacă vreţi să faceţi o excursie de familie în Alpi, asigurați-vă că vă faceți timp pentru Alpenzoo Innsbruck.

Copiii ar fi absolut uimiți de urșii bruni, râşi, vulturii aurii, de vidre sau de salamandra de foc. Acestea sunt doar câteva din speciile de animale pe care le veți vedea în această grădină zoologică alpină. În plus, vă veţi putea bucura şi de priveliștile uimitoare.

Pentru Alpine ZOO din Innsbruck preţurile sunt 12 euro pentru adulţi, 6 euro pentru copiii cu vârstă între 6 şi 15 ani şi 2,5 euro pentru cei sub 6 ani.

Grădini zoologice Europa. Alpine ZOO Innsbruck este o grădină zoologică uimitoare, aflată la poalele lanțului muntos Nordkette din Alpii austrieci

Grădina zoologică din Praga

Praga este renumită pentru podurile sale uimitoare, priveliștile pitorești, arhitectură și petreceri. Cu toate acestea, nu mulți oameni știu despre grădina zoologică din Praga, aceasta ocupând un loc de onoare printre cele mai bune grădini zoologice de vizitat cu copiii din Europa.

ZOO Praga găzduieşte peste 4.000 de animale. De exemplu, acolo vă puteţi întâlni cu elefantul asiatic Bikira şi cu multe alte animale unice în Europa.

La ZOO Praga intrarea costă 10 euro pentru un adult și 8 euro pentru un copil cu vârste între 3 şi 15 ani. Pentru familii (doi adulți şi până la patru copii), costul este de 32 de euro.

Grădini zoologice Europa. ZOO Praga găzduieşte peste 4.000 de animale

Grădina Zoologică din Berlin

Cea mai veche grădină zoologică din Germania găzduiește unele dintre cele mai rare şi frumoase animale din lume. Flamingoul chilian și pinguinul african sunt doar câțiva dintre rezidenții speciali pe care îi veți întâlni acolo. Animalele rare și exotice fac din ZOO Berlin una dintre cele mai frumoase grădini zoologice din Europa.

Grădina Zoologică este situată în centrul oraşului și oferă preţuri reduse pentru familii şi pentru copii. La ZOO Berlin, preţul unui bilet este de 16 euro pentru adulţi şi de 8 euro pentru copiii cu vârstă de până la 15 ani. Micuţii cu vârsta sub 4 ani au intrarea gratuită.

Grădini zoologice Europa. Animalele rare și exotice fac din ZOO Berlin una dintre cele mai frumoase grădini zoologice din Europa

Hagenbeck Tierpark din Hamburg

Hamburg este o destinație excelentă pentru un city-break și un oraș pe care îl puteţi vizita şi cu cei mici. Hagenbeck Tierpark nu trebuie ratat, dacă vizitaţi acest oraş. Grădina zoologică cuprinde 1.800 de animale. Ea se remarcă printr-o zonă specială în care s-a creat climatul din Oceanul Arctic. Aşadar, la ZOO Hamburg puteţi vedea urși polari, pinguini și lei de mare.

La Hagenbeck Tierpark preţurile sunt 24 de euro pentru un adult şi 18 euro pentru copii. Pentru o familie (doi adulţi şi trei copii), costul este de 79 de euro.

Hagenbeck Tierpark se remarcă printr-o zonă specială în care s-a creat climatul din Oceanul Arctic

Cea mai frumoasă parte a unei grădini zoologice este că ne putem întâlni cu viaţa sălbatică chiar în centrul marilor oraşe. Acestea oferă, aşadar, şansa de a vedea animale exotice şi rare din întreaga lume, într-un singur loc, și șansa de a petrece o zi minunată cu familia.

Citeşte şi ZOO Bucureşti are un nou program