GRAL MEDICAL, deschizător de drumuri în piața serviciilor medicale

01.10.2019

În luna iunie a acestui an, a fost inaugurat spitalul OncoFort Pitești, cel mai nou proiect al grupului.Grupul GRAL MEDICAL a reușit, de-a lungul timpului, să construiască o rețea de 54 de centre medicale în 8 județe din țară, dintre care 14 laboratoare28 de centre regionale de recoltare, 14 clinici (din care 3 centre de imagistică medicală) și 5 spitale oncologice. Cele 5 spitale oncologice sunt reprezentate de Spitalul OncoFort din capitală, dotat cu 4 secții de radioterapie, chimioterapie, chirurgie și dializă, Spitalul OncoFort Ploiești, Spitalul OncoFort Craiova, Spitalul OncoFort Pitești, unde lucrează peste 1.200 de medici și asistente, și Spitalul OncoFort Caloian.

Spitalul OncoFort Piteşti este cel mai nou proiect al companiei, un proiect de tip greenfield, care a necesitat un efort investiţional de peste 5 milioane de Euro. Serviciile medicale oferite sunt dedicate diagnosticului precoce şi tratamentului ţintit din sfera oncologică. Pacienţii pot beneficia de servicii de radioterapie ţintită (3D-IMRT-VMAT), chimioterapie care se efectuează în rezerve moderne, imagistică de top (RMN 16 canale şi CT 64 slice-uri) şi, foarte important, de analize medicale oferite de laboratorul propriu de urgenţă.

GRAL MEDICAL înseamnă 54 de centre în 8 județe din țară,  5 spitale oncologice și peste 1 milion de pacienți diagnosticați și tratați anual

Recenta inaugurare a unității medicale reprezintă o oportunitate pentru locuitorii județului Argeș, dar și pentru întreg sudul țării, deoarece nu există un spital oncologic cu toate serviciile integrate în aceeași locație: chimioterapie, radioterapie, imagistică medicală și laborator de analize medicale.

„Spitalul OncoFort Piteşti vine în sprijinul pacienților, care nu mai sunt nevoiți astfel să meargă în capitală pentru a beneficia de aceste tratamente și să suporte cheltuieli suplimentare cu cazarea sau cu transportul. În plus, comunitatea medicală din regiune a primit cu brațele deschise proiectul, deoarece este singura certitudine din toate promisiunile făcute de până acum”, ne-a declarat domnul Robert Chițan, Directorul de Dezvoltare GRAL MEDICAL.

Spitalul OncoFort Pitești, o echipă de elită de medici și cadre medicale

Inaugurarea oficială a noii unități medicale de elită a avut loc pe data de 11 iunie 2019, la sediul de pe Str. Aleea Dr. Ana Aslan nr. 15, din Pitești. Cu toate acestea, serviciile au fost oferite încă de la începutul acestui an, devenind astfel deja un etalon în imagistica medicală din Pitești.

Dotarea cu aparatură de ultimă generație, dedicarea personalului medical, precum și viziunea managementului companiei au contribuit în egală măsură la crearea unei unități medicale de elită, capabile să ofere servicii premium, decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

„Valorile brandului OncoFort, orientate către atenţia şi mulţumirea pacienţilor, au fost îmbrăţişate de toată echipa medicală, iar această dorinţă a devenit un obiectiv comun. Din semestrul 2 al anului 2019, spitalul va deveni cel mai important operator privat de servicii medicale oncologice din regiune, iar pacienţii asiguraţi vor beneficia de servicii premium în privat, pe baza biletului de trimitere”, continuă Directorul de Dezvoltare.

Spitalul OncoFort Piteşti a reușit să strângă la un loc o echipă de specialişti formată din medici şi cadre medicale de elită

Evenimentul de lansare a reprezentat ocazia ideală de reunire a celor mai de seamă specialiști din comunitatea medicală OncoFort, GRAL MEDICAL propunându-și să ofere o nouă perspectivă a dezvoltării sistemului medical oncologic privat din regiune, o premisă pentru inaugurarea următoarelor spitale lansate sub același brand, OncoFort.

Conform reprezentanților GRAL MEDICAL, recent inauguratul Spital OncoFort Pitești reprezintă „Un proiect mult aşteptat de comunitatea medicală din judeţul Argeş şi zonele învecinate. Prin volumul investiţional, prin paleta de servicii oncologice acoperite şi echipa medicală de tip tumor board, spitalul OncoFort se plasează în top ca cel mai mare spital oncologic din judeţul Argeş”.

În acest fel, GRAL MEDICAL își dovedește încă o dată dedicarea către ridicarea standardului serviciilor oncologice la un nou nivel de performanță. Ca deschizător de drumuri în piața serviciilor medicale, GRAL MEDICAL rămâne în continuare una dintre cele mai dinamice companii de pe piața serviciilor medicale din România.

Proiectele viitoare de investiții ale companiei

Următorul proiect vizat pentru anul 2019 este reprezentat de deschiderea primului centru privat în tratatarea cancerului de tiroidă din România, spitalul OncoFort Caloian. Această unitate medicală va oferi tratament cu iodoterapie pentru peste 1.000 de pacienți anual. Investiția în centru s-a ridicat la aproximativ 1 milion de Euro.

Spitalul OncoFort Caloian, următorul proiect al GRAL MEDICAL, va reprezenta primul centru privat în tratatarea cancerului de tiroidă din România

„Pentru anul 2019, grupul GRAL MEDICAL şi-a bugetat venituri de 175 milioane lei, în creştere cu 20% faţă de anul anterior. În ceea ce privește investiţiile alocate pentru următoarea perioadă, acestea se vor ridica la 3.5 milioane de Euro și vor avea drept scop extinderea spitalului din capitală şi deschiderea de centre noi în provincie”, detaliază domnul Robert Chițan.

Evoluția financiară a GRAL MEDICAL

GRAL MEDICAL este una dintre cele mai importante companii de servicii medicale private din România, iar în prezent este lider pe segmentul oncologic, al analizelor de laborator din capitală şi al cardurilor de sănătate destinate persoanelor fizice.

Cele mai importante 2 firme ale grupului, GRAL MEDICAL și Medical Center Gral, reunesc o reţea naţională de 14 laboratoare, 28 de centre regionale de recoltare, 14 clinici specializate şi 5 spitale OncoFort.

GRAL MEDICAL înseamnă de fapt peste 10 ani de prezență în slujba sănătății; diagnostic de precizie în 24 de ore; echipă de 1.200 de medici și asistente; 4.700.000 de analize efectuate pe an; 7.000.000 de euro investiți în cel mai mare spital oncologic din România, dar mai ales 1.000.000 de pacienți diagnosticați și tratați pe an.

Pentru 2019, grupul GRAL MEDICAL estimează o cifră de afaceri de 175 milioane de lei

În fiecare an, compania și-a mărit cifra de afaceri cu 2 cifre. Această tendință de evoluție s-a menținut și în anul 2019, compania înregistrând o creștere de 17% în primul semestru, ajungând astfel la o cifră de afaceri de 80 de milioane de lei, ținta pentru tot anul 2019 fiind de 175 de milioane de lei la nivel de grup.

Creșterile cele mai însemnate, cu peste 15%, au fost realizate pe segmentul oncologic (rețeaua de centre și spitale OncoFort) și analize medicale de laborator. Totodată, s-a menținut creșterea peste medie și în cadrul centrelor din provincie, prin rețeaua de clinici, spitale, laboratoare și centre de recoltare a grupului.

 

Citiți și despre: