Stiri: Social

Granturi pentru initiative civice

Granturi pentru iniţiative civice: 1,23 milioane de lei, de la Federația Fundațiile Comunitare și Lidl

19.05.2021

Granturi pentru iniţiative civice. Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România lansează a doua ediție a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” și oferă granturi în valoare de peste 1.230.000 lei pentru inițiative civice în cinci orașe.

Astfel, sunt susţinute în continuare cele mai bune soluții locale la provocări din educație și mediu, dând startul la finanțări nerambursabile în noi orașe:

  • Bacău
  • Baia Mare
  • Constanța
  • Ploiești
  • Timișoara

Granturi pentru iniţiative civice. Cine poate aplica?

ONG-uri, instituții de învățământ și grupuri de inițiativă din cele cinci orașe pot aplica pentru unul dintre granturile nerambursabile oferite prin intermediul celei de-a doua ediții a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Valoarea totală a granturilor oferite de Lidl România este de peste 1.230.000 de lei.

Programul este coordonat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România prin 5 fundații comunitare din rețeaua federației în: Bacău, Ploiești, Timișoara – prin fundația comunitară din orașul de reședință, Constanța – prin Fundația Comunitară Galați, și la Baia Mare – prin Fundația Comunitară Oradea. Fiecare dintre cele cinci fundații va acorda finanțări în valoare totală de 246.000 de lei și mentorat pentru cele mai bune soluții locale la provocări în domeniile mediu și educație.

Initiaţive

Prin intermediul acestor granturi, vor putea fi puse în practică în noile comunități din Bacău, Baia Mare, Constanța, Ploiești și Timișoara inițiative precum crearea de spații comunitare pentru reconectarea locuitorilor orașului, alternative verzi de activare comunitară, grădini urbane de legume, ateliere de eco-școală, dar și alte idei din domeniile educație și mediu.

Obiectivele pe care trebuie să le aibă în vedere aplicanții din fiecare oraș au fost fundamentate în urma a două luni de cercetare și dialog cu administrațiile locale și societatea civilă.

Granturi pentru iniţiative civice. Direcţii de implementare

În funcție de oportunitățile și provocările locale identificate în urma acestui proces, fundațiile comunitare au stabilit următoarele direcții de implementare:

• La Bacău și Ploiești, se vor lansa apeluri deschise de idei și proiecte în domeniile mediu și educație. Cele mai bune inițiative comunitare vor beneficia de mentorare și finanțări în valoare totală de 246.000 lei per oraș.

• La Timișoara, programul susține, cu un total de 246.000 lei, inițiative care vizează îmbunătățirea spațiului urban comun în contextul provocărilor generate de pandemia SARS-COV-2 și creșterea capacității grupurilor și organizațiilor de a adresa mai bine nevoile cetățenilor.

• În Baia Mare și Constanța, sunt vizate soluții mixte după cum urmează: în orașul maramureșean, 172.000 de lei vor fi investiți direct în amenajarea unei grădini incluzive în Parcul Central, iar 73.000 de lei vor fi oferiți sub formă de microgranturi pe baza unui concurs de proiecte pe teme de educație și mediu. În Constanța, 98.400 de lei vor merge către reamenajarea și animarea pasajului pietonal din apropierea gării orașului, iar 147.600 de lei vor fi acordați, sub formă de granturi, prin concurs, celor mai bune soluții venite din comunitate la provocările locale din domeniile mediu și educație.

„De mai bine de 9 ani, am văzut cum se transformă comunitățile atunci când oamenii pun la un loc idei și fapte. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități din ediția pilot a demonstrat că există un potențial de schimbare și implicare <<la firul ierbii>>, care așteaptă să fie cartat și activat. Mergem mai departe, în 5 orașe noi, cu încrederea că fundațiile comunitare din rețeaua federației vor juca, așa cum ne-am obișnuit, un rol cheie în activarea de soluții civice noi și relevante pentru comunitățile locale”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director executiv – Federația Fundațiile Comunitare din România.

Citeşte şi Lidl contribuie la modernizarea şcolilor din România