Producatori

GRAPHTEC, liderul pieței de mobilier comercial și semnalistică din România

01.07.2020

Cu o experiență de 22 de ani în domeniul producției de mobilier custom, compania a reușit să transforme conceptul de mobilier comercial într-un atribut sinonim cu inovația. GRAPHTEC DESIGN, lider al pieței de mobilier comercial și semnalistică din România, și-a început parcursul în urmă cu 22 de ani, cu o investiție inițială de 5.000 de dolari, dublată de mult entuziasm cu privire la perspectivele economice de viitor. Inițial, compania GRAPHTEC a fost înființată ca producător de semnalistică și a cunoscut un parcurs care a fost încărcat în permanență cu provocări.

În primii 10 ani de existență, compania GRAPHTEC s-a bucurat de vizite din partea companiilor multinaționale aflate în căutarea unor producători cu un grad înalt de profesionalism. În acea perioadă, bugetele alocate erau generoase, situație care a determinat o evoluție rapidă a companiei, gata oricând să accepte orice provocare sau cerință din partea clienților.

Cu un portofoliu solid de clienți, GRAPHTEC a început să investească într-un sediu mai mare și o unitate de producție de 5.000 de metri pătrați

În 2004 a fost extinsă unitatea de producție a companiei, ajungând până la 5.000 de metri pătrați, dar au fost achiziționate și utilaje industriale de tip laser CNC, abkant, rutere mari și mici, toată dotarea necesară unei fabrici de structuri metalice și prelucrare lemn, pal, plastic, o investiție care a însumat circa trei milioane de euro.

Prin extinderea capacității de producție, au fost create noi locuri de muncă, astfel încât echipa GRAPHTEC a trecut de la 50 de oameni la 100, în numai cinci ani de activitate.

„Pe măsură ce portofoliul de clienți s-a dezvoltat, GRAPHTEC a realizat produse de mobilier comercial pentru clienți de pe piața internă, dar și pentru companii mari cu sediul în străinătate. Prin urmare, evoluția firească a fost aceea de a targeta piețe mai extinse în afara granițelor țării”, ne-a declarat Dna. Magda Bei, CEO Graphtec SRL.

GRAPHTEC, producător renumit pentru mobilier comercial la nivel național

Produsele realizate de companie cu ajutorul echipei și a echipamentelor de ultimă generație au dus la transformarea industriei de mobilier comercial, prin crearea unor obiecte de mare finețe, de calitate net superioară, care ajung în prezent în 25 de țări din lumea întreagă. În prezent, GRAPHTEC oferă produse custom, inovative, cu design unic.

În ceea ce privește designul de mobilier corporatist, GRAPHTEC oferă o modalitate unică agenților economici care vor să se remarce în fața competiției printr-un impact vizual deosebit, prin piese de mobilier care combină accentele de iluminat, paleta cromatică, precum și textura și calitatea materialelor folosite.

Produsul finit realizat de GRAPHTEC depășește astfel statutul de obiect funcțional, aducând un grad de emoție mediului în care se află

Grație experienței îndelungate, GRAPHTEC reușește să creeze o extensie a ADN-ului companiei, transpusă în mobilier prin piese unice, cu design customizat.

„GRAPHTEC spune de 22 de ani poveștile de succes ale brandurilor mari din România. Cu 22 de ani de experiență în domeniul producției de mobilier custom, echipa noastră a reușit să transforme conceptul de mobilier comercial într-un atribut sinonim cu inovația, pentru fiecare proiect în parte”, continuă Magda Bei.

Lucrând în strânsă relație cu clienții – companii mari multinaționale – GRAPHTEC a înțeles importanța celor trei elemente definitorii ale designului Smart: funcționalitatea, designul unic și sustenabilitatea.

Soluții All-In-One pentru toate industriile

Printr-o combinație optimă de creativitate și responsabilitate, cu atenție la trendurile pieței în ceea ce privește designul și producția, dar mai ales la ceea ce își doresc clienții, GRAPHTEC a ajuns să dezvolte soluții complete All-In-One pentru toate industriile existente, oferind, pe lângă produsele de calitate superioară, și servicii complete de consiliere și de project management, preluând întreg procesul de cercetare, design, producție și implementare de la clienți, economisindu-le în acest fel atât timp, cât și resurse.

GRAPHTEC oferă soluții complete de business prin mobilier comercial customizat și semnalistică pentru amenajări de magazin, insule comerciale, POSM-uri și standuri expoziționale pentru companii precum Philip Morris, Nestle, British American Tobacco, Coca Cola, Tuborg, Bergenbier, JTI

În pas cu evoluția tehnologiei și a pieței, compania s-a reinventat în permanență și și-a surprins clienții cu produse spectaculoase, integrând tehnologia în mobilierul comercial inovativ creat. Orice produs marca GRAPHTEC este realizat 100% in house, fără a externaliza servicii sau producție și oferind o paletă completă de produse ready made și de soluții de business personalizat.

„Portofoliul companiei cuprinde în acest moment 50.000 de produse unice. Pentru perioada următoare, în intervalul 2021-2023, GRAPHTEC vizează implementarea unui proiect de modernizare tehnică a companiei, care va duce la eficientizarea și creșterea productivității, precum și la creșterea semnificativă a calității și detaliilor produselor GRAPHTEC, proiect în valoare de două milioane de euro”, detaliază CEO-ul GRAPHTEC.

GRAPHTEC popularizează conceptul de Charger

Certificată în managementul calității de DNV-GL ISO 9001 de 14 ani, compania GRAPHTEC popularizează și conceptul de Charger, reprezentat de elementul de impact al oricărui eveniment, pop-up în centre comerciale, standuri expoziționale sau showroom-uri care îmbină dorința de alimentare a numeroaselor device-uri cu care suntem conectați zilnic, cu dorința companiilor de a deveni mai vizibile.

Charger-ul reprezintă un proiect de tip concept unic pentru fiecare client, ale cărui caracteristici de bază sunt reprezentate de existența unor spații de depozitare a telefoanelor securizabile cu alimentare pentru toate tipurile de deviceuri, a unei zone de branding și expunere de mesaje cheie, zone de inserare a materialelor promoționale. În plus, chargerul oferă posibilitatea de integrare a accesorilor de tip Smart pentru interacțiunea cu ansamblul, tabletă, senzori, boxe, lumini, cu alimentare clasică la sursa de electricitate sau sustenabilă cu panouri fotovoltaice, și posibilitatea acestui mobilier de a fi modular și ușor de transportat și adaptat. Ansamblul este creat respectând un design unicat, a cărui culoare, formă și funcționalitate reflectă în întregime personalitatea brandului.

Mobilierul comercial este un domeniu în care cererea va fi continuă, în permanență fiind deschise sau extinse cafenele, magazine sau spații comerciale

La nivel global, sectorul producției de mobilier este unul din puținele în care exportul depășește cu mult importul de astfel de produse.

În primele șapte luni ale anului 2019, exportul românesc de mobilă în Federația Rusă a înregistrat o creștere cu 42% față de perioada similară din anul anterior, conform Asociației Producătorilor de Mobilă din România.

Producția de mobilier reprezintă cea mai complexă activitate de prelucrare a lemnului, România situându-se printre primii 50 de producători de mobilă la nivel mondial, acest sector de activitate fiind deosebit de dinamic. La nivelul Uniunii Europene, România ocupa locul 6 în 2017 în clasamentul producătorilor de mobilier, după numărul de întreprinderi, și locul 14 după valoarea producției.

Designul interior al magazinelor, o preocupare importantă pentru retailerii clasici

În contextul în care tot mai mulți cumpărători se mută în mediul online, retailerii clasici își doresc să îmbunătățească experiența cumpărătorilor, punând un accent deosebit pe designul interior al magazinelor.

Compania GRAPHTEC, liderul producției customizate de mobilier comercial și semnalistică din România, propune soluții inovative pentru mobilierul viitorului în retail. Aceste soluții au fost prezentate la cele mai renumite evenimente și târguri, naționale și internaționale, GRAPHTEC participând cu stand la târguri precum Târgul internațional IPFS/AFS SINGAPORE, Euroshop Dusseldorf și târgul internațional ICFF New York.

„Prin participarea la aceste târguri am înțeles că putem intra pe piață cu produse de tip HOME FURNITURE. Cu o experiență de peste cinci ani în sectorul de produse de mobilier pentru acasă, compania GRAPHTEC deține în acest moment un portofoliu de produse importante, cu mare potențial în viitor, atât în țară, cât și în străinătate”, explică Dna. Bei.

Pentru sfârșitul acestui an, compania își propune lansarea unui site adițional care să conțină câteva colecții de produse noi, în trend cu tendințele actuale din piață. În perioada 2020-2022, compania are în vedere în plus realizarea unor parteneriate solide cu companii multinaționale din state precum Germania, Franța, Rusia, Ungaria, SUA sau Africa de Sud.

Măsuri implementate ca urmare a pandemiei de coronavirus

Noua situație economico-socială creată în strânsă legătură cu pandemia COVID-19 aduce în compania GRAPHTEC șansa de a descoperi noi modalități de a lucra în echipă, chiar și de la distanță, oferind contextul ideal pentru dezvoltarea membrilor în roluri decisive, motivării coechipierilor și aplicării principiului Paretto.

Recenta pandemie a mobilizat echipa GRAPHTEC pentru a lansa o nouă colecție de produse pentru protecția împotriva infectării cu noul coronavirus. Din această colecție fac parte kituri de protecție, porți de dezinfectare la intrarea în instituții, restaurante sau hoteluri, totemuri de dezinfectare, cabine mobile de dezinfectare și echipare pentru cadrele medicale.

În condițiile stării de urgență, GRAPHTEC și-a reorganizat portofoliul de produse, pentru a satisface noile nevoi apărute și pentru a funcționa în condiții de maximă siguranță

Compania a asigurat în toată această perioadă transportul tuturor angajaților. Astfel, echipa GRAPHTEC, formată în prezent din 140 de oameni, reprezintă un colectiv creativ și inovativ, cu experiență și vechime medie în companie de peste 10 ani, o echipă unită, cu o capacitate extraordinară de mobilizare.

Principalele valori ale companiei precum responsabilitatea, comunicarea, respectul față de om, simțul estetic, accentul pe calitate și sustenabilitate și-au pus amprenta asupra fiecărui proiect de design și producție al mobilierului comercial customizat.

Soluții Smart pentru afaceri de viitor în România

Fiind o companie Smart, GRAPHTEC reciclează deșeurile, fiind premiați în fiecare an în cadrul galei Green Business Index, și investește în tinerii din comunitate prin programe de mentorat și seminarii organizate pe tema dezvoltării personale și orientării profesionale. În plus, compania integrează în cadrul proiectelor sale soluții sustenabile pentru susținerea afacerilor clienților.

„GRAPHTEC Design a luat parte la activități de consiliere antreprenorială în cadrul proiectului «Antreprenoriat în rândul elevilor», implementat de elevii Colegiului Național de Arte Regina Maria, și are, de asemenea, în desfășurare un parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanța prin care oferă un stagiu de practică pentru studenți în cadrul proiectului «Antreprenoriat în rândul studenților». Compania a fost premiată pentru activitățile sale antreprenoriale din școli de către European Enterprise Promotion ca National Winner Responsable & Inclusive Entrepreurship în 2013 și 2015”, detaliază Dna. Magda Bei, CEO GRAPHTEC, în încheiere.

Cu produse deja recunoscute și apreciate atât la nivel național, cât și internațional, GRAPHTEC Design a devenit astăzi unul dintre ambasadorii produselor românești la export, combinând marketingul creativ, new design-ul și serviciile all-in-one într-un singur produs sau serviciu, creând adevărate proiecte de referință, care reflectă cu adevărat personalitatea, istoria, precum și viziunea fiecărui brand în parte, dar care contribuie, în același timp, la recunoașterea ca lider al pieței de mobilier comercial și semnalistică din România.