Slide

Stiri: Finanțe

Drepturile persoanelor cu dizabilități.

Guvernul a înfiinţat comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro

09.12.2016

Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro va fi coordonat de prim-ministru, în calitate de președinte, de ministrul Finanțelor Publice și de guvernatorul Băncii Naționale a României – cu respectarea raporturilor de colaborare și a independenței băncii centrale – în calitate de vicepreședinți, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern.

Actul normativ stabilește modul de reprezentare în acest Comitet a instituțiilor publice cu rol în procesul de pregătire a aderării la moneda euro și în derularea reformelor structurale care să asigure convergența reală a economiei românești, precum și principalele atribuții.

Conform Programului de convergență pentru perioada 2016-2019, adoptat de Executiv în ședința din 27 aprilie 2016 (detalii aici: http://gov.ro/ro/stiri/memorandum-cu-tema-aprobarea-continutului-programului-de-convergenta-2016-2019), Guvernul României își menține angajamentul de adoptare a monedei euro, data concretă urmând a fi stabilită pe baza unui calendar de trecere la moneda euro, care va fi finalizat până la următoarea ediție a programului de convergență, respectiv aprilie 2017.

Angajamentul de adoptare a monedei euro reprezintă în continuare o ancoră importantă în promovarea reformelor bugetare și structurale necesare creșterii flexibilității economiei românești.

Pentru adoptarea monedei unice este necesară realizarea unui plan național pentru trecerea la euro care să stabilească o serie de acțiuni concrete pe mai multe paliere (tehnice, organizatorice, juridice și de comunicare). Elaborarea acestui plan și a calendarului acțiunilor necesare pentru adoptarea monedei euro intră în atribuțiile Comitetului interministerial.