Slide

Stiri: Finante

Guvernul suplimentează numărul de inspectori antifraudă

13.05.2015

Guvernul a luat măsuri suplimentare în vederea combaterii evaziunii, prin creșterea numărului de specialiști cu atribuții în ceea ce privește analiza, investigarea și instrumentarea cazurilor de fraudă. În acest sens, Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, suplimentarea cu 60 a numărului de posturi din cadrul Ministerului Public. Aceste posturi sunt destinate inspectorilor antifraudă, care își desfășoară activitatea prin detașare, în cadrul parchetelor, pe posturi de specialiști.

Detașarea în interes de serviciu a inspectorilor antifraudă se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul acestora. Din cele 60 de posturi aprobate în plus, cinci vor reveni Direcției Naționale Anticorupție și 10 posturi Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

În prezent, în cadrul Ministerului Public sunt 257 de posturi de specialiști care au fost ocupate prin detașarea inspectorilor antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor, structură din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF). Direcția de combatere a fraudelor acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare. În acest scop, inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcții sunt detașați în cadrul parchetelor, în condițiile legii, pe posturi de specialiști. (Art.3, alin 3 din OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală).

Creșterea numărului de posturi din Ministerul Public, destinate inspectorilor antifraudă, a fost aprobată de Guvern în condițiile în care din analiza activității inspectorilor antifraudă detașați deja pe posturi de specialist la parchete reiese faptul că pe primul semestru al anului 2014 a rezultat un volum foarte mare de activitate, un număr mare de dosare economico-financiare.

Dosarele economico-financiare au avut ca obiect indisponibilizarea unor bunuri în valoare totală de peste 1,5 miliarde de lei, iar cuantumul prejudiciilor stabilite de inspectorii antifraudă a fost de peste 4 miliarde de lei.

Hotărârea aprobată astăzi de Guvern are avizul favorabil al Consiliului Superior al Magistraturii.