Hidroelectrica are începând de astăzi un nou director pentru Direcţia de Achiziţii şi Logistică, Viorel Cerchez fiind numit în această funcţie de Euro Insol, administratorul judiciar al companiei. Înainte de a fi numit în această poziţie, Viorel Cerchez a fost director de Achiziţii la Ţiriac Holdings (Ţiriac Auto, Ţiriac AIR, Ţiriac Real Estate şi Ţiriac Financial).
“Viorel Cerchez a fost selectat pentru acest post în cadrul proiectului de recrutare a managerilor Hidroelectrica derulat de Euro-Insol si Hidroelectrica în anul 2013 cu firma Pedersen&Partners, unde s-a clasat pe primul loc”, a anunţat Hidroelectrica, într-un comunicat de presă.
De asemenea, din 2003 până în 2005, acesta a lucrat în Irlanda ca Manager de Achiziţii la Chubb Ireland Group- a UTC Corporation Group Company, companie multinaţională care cercetează, dezvoltă şi creează produse de înaltă tehnologie din mai multe domenii.
În plus, în perioada 2012-2013, Viorel Cerchez a obţinut o acreditare internaţională în domeniul achiziţiilor la Londra, acordată de The Chartered Institute of Purchasing and Supply.
„Evolutia prețului energiei în piață pune presiune pe toți producătorii să-și optimizeze costurile. O companie care are achiziții anuale de peste 100 milioane de euro, evident că are nevoie de o nouă abordare și viziune care să țină cont de acest deziderat. Până la momentul primei insolvențe, 20 iunie 2012, produsele sau serviciile mai mult sau deloc necesare Hidroelectrica se achiziționau la valori între 3 până la 18 ori prețul pieței. Evident, aceste practici au încetat. Dar încă este loc de reduceri de cel puțin 10 milioane de euro anual prin derularea unor proceduri, negocieri și achiziții care să urmărească obținerea celui mai bun preț pentru companie” a declarat Remus Borză, Administratorul Judiciar al Hidroelectrica.