Slide

Stiri: Stiri

Hipermarketul Real Vitan, rebranduit de Auchan

14.11.2013

Hipermarketul Real Vitan a fost rebranduit de Auchan România, magazinul urmând să se deschidă mâine. Acesta este al cincilea magazin Real remodelat din cele 20 preluate de la grupul german Metro, conform Mediafax.

Centrul Comercial Auchan Vitan cuprinde hipermarketul Auchan, cu o suprafaţă de vânzare de 7.800 metri pătraţi, şi o galerie comercială cu 30 magazine.

“Transformarea magazinului Real în Auchan a durat mai puţin de 3 săptămâni şi a constat în modificări tehnice şi comerciale, cum ar fi reorganizarea suprafeței de vânzare, sistemele informatice, formarea echipelor şi introducerea comerţului Auchan, de tip discount generalizat”, a anuţat ieri compania.

Retailerul a deschis la mijlocul lunii octombrie primul hipermaket Real rebranduit, Auchan Pallady, investiţia în reamenajare fiind de 2 milioane euro.

Anterior, retailerul a anunţat că va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real în mai puţin de un an, cu o investiţie de 40 milioane euro.

Tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe data de 12 septembrie, anul curent, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenţei, la sfârşitul lunii iulie 2013.

Auchan România, în noua sa dimensiune, ajunge la 31 de unităţi deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 metri pătraţi, peste 10.000 de angajaţi, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.