Stiri: Stiri

Honeywell continuă investițiile în România

08.10.2013

Honeywell Transportation Systems continuă să investească în România, grupul deschizând oficial o nouă fabrică de plăcuţe de frână de la Ploieşti. Honeywell deschisese oficial în urmă cu un an, mai exact în noiembrie 2012, prima sa fabrică de acest gen.

Prima fabrică Honeywell din România, cea de la Ploieşti, şi-a început activitatea în noiembrie 2012 şi acum se apropie de obiectivul său: realizarea unei producţii anuale de peste 10 milioane de plăcuţe de frână. Unitatea de fabricare a plăcuţelor de frână din România este dedicată utilizării exclusive a tehnologiei de fabricaţie Hot Press cu scopul creşterii calităţii produselor, asigurarii eficienţei energetice şi reducerii termenelor de livrare pentru clienţii săi, scrie ZF în ediția sa electronică de astăzi.

Noua fabrică din Ploieşti a fost concepută pentru a avea o suprafaţă mai mare de 14.000 de metri pătraţi de construcţii acoperite şi va crea mai mult de 300 de noi locuri de muncă în zonă până în 2015, în prezent ea având 220 de salariaţi.

Fabrica foloseşte maşini noi şi moderne şi procese Hot Press pentru a produce plăcuţe de frână originale cu scopul de a satisface solicitările vehiculelor uşoare de pasageri, în special pentru producătorii europeni de automobile..

.

Sursă: Ziarul Financiar