Slide

Stiri: Companii

HR Summit Timişoara va avea loc pe 19 şi 20 mai

29.03.2016

În perioada 19-20 mai, HR Summit revine la Timişoara. Scopul evenimentului este de a reuni comunitatea de Resurse Umane şi Management într-un cadru potrivit pentru knowledge sharing, networking, dar şi pentru învăţarea celor mai noi şi celor mai utile bune practici din domeniu.

„Departamentul de Resurse Umane contribuie în mod substanţial la succesul unei organizaţii şi la punerea în aplicare a strategiei de dezvoltare a acesteia, motiv pentru care la HR Summit discutăm despre tehnologiile, metodele şi trendurile din industria resurselor umane”, au afirmat reprezentanţii Libero Events, organizatorul evenimentului.

HR Summit pune un accent deosebit pe găsirea soluţiilor inovatoare care, odată aplicate, duc la o gestionare mai bună a capitalului uman, la crearea unui mediu de comunicare adecvat şi transparent şi, implicit, la dezvoltarea organizaţiilor din care provin participanţii.

Evenimentul din Timişoara va pune la dispoziţia participanţilor studii de caz, exemple concrete şi soluţii practice, provenite de la speakeri cu o vastă experienţă în domeniul resurselor umane, speakeri de la cele mai mari companii din Romania care sunt buni cunoscători ale nevoilor acestei industrii.

HR Summit are şi o componentă exploziţională, dedicată furnizorilor de servicii şi produse necesare desfăşurării activităţii de Resurse Umane. Acest spaţiu permite expozanţilor să intre în contact direct cu publicul ţintă, iar participanţilor le oferă ocazia să rămână conectataţi cu tehnologia HR.

Mai multe detalii despre eveniment, înscriere şi primii speakeri găsiţi pe pe site-ul evenimentului.