Ianuarie 2021

În 2020, pandemia a schimbat modul în care cu toții lucrăm și ne raportăm la afacerile pe care le susținem sau în care investim, iar mediul economic a avut parte de efecte pe care niciun analist nu le-ar fi putut anticipa.

Anul ce abia a început nu va fi unul ușor pentru multe dintre sectoarele economice, iar specialiștii în securitatea informației anunță deja faptul că atacurile cibernetice vor deveni și mai puternice, printre cele mai importante ținte fiind marile companii ce oferă soluții IT&C către partenerii de afaceri. Faptul că cea mai mare parte a forței de muncă lucrează încă de acasă face ca securitatea informației să urce și mai mult pe lista priorităților.

Atacurile cibernetice, îndreptate spre companiile care își desfășoară activitatea în domeniul sănătății, au afectat peste 17 milioane de americani, adunând peste 430 de acțiuni malițioase anul trecut. Două dintre cele mai mari atacuri cibernetice ale anului 2020 au avut loc în luna decembrie. Agenția Europeană a Medicamentelor a recunoscut faptul că a fost ținta hackerilor chiar înainte de a aproba vaccinurile anti-Covid, iar compania Microsoft a fost și ea grav lovită de infractorii cibernetici.

Noile amenințări nu au trecut neobservate de industrie, tocmai de aceea analiștii din domeniul securității informatice estimează o creștere serioasă a bugetelor de securitate pentru anul 2021. Primele analize arată că peste 55% dintre companii vor să majoreze bugetele destinate securității. Mai mult de 51% dintre societăți vor să își dezvolte echipe dedicate de specialiști și să investească în departamente interne care să mențină un nivel de securitate ridicat.

Un studiu recent semnat de PwC arată că 64% dintre executivi se așteaptă la un profit ușor scăzut în noul an și cu toate acestea ei susțin că a investi mai mult în securitate cibernetică este un pas obligatoriu pentru păstrarea cotei de piață și dezvoltarea ulterioară a businessului.