Iarna 2020-2021.

România este pregătită pentru iarna 2020-2021. Anunţul făcut de Ministerul Economiei

22.10.2020

Iarna 2020-2021. Prima întâlnire a Comandamentului Energetic de Iarnă gestionat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a avut loc miercuri. În cadrul acesteia, s-au trecut în revistă stadiul pregătirilor de iarnă și măsurile întreprinse de operatorii economici din sectorul energetic care au obligații în acest sens.

Iarna 2020-2021. Măsuri pentru siguranţa energetică

Astfel, s-a constatat că măsurile obligatorii privind nivelul de siguranță și securitate sunt îndeplinite, nivelul stocurilor de gaze naturale și cărbune, precum și nivelul lacurilor de acumulare aflându-se în parametri corespunzători:

  • în depozitele de stocare a gazelor naturale se găsesc 2,9 miliarde metri cubi;
  • stocurile de cărbune sunt la un nivel de 820 mii tone;
  • în ceea ce privește stocurile de combustibili, fata de anul precedent, atât stocurile de lignit, cât și volumul de gaze înmagazinat au valori superioare;
  • gradul de umplere al acumulărilor hidroenergetice este în valoare medie de aprox. 80% iar debitul Dunării este de cca. 7000 mc/s (în secțiunea Porțile de Fier);
  • la grupurile generatoare se află în finalizare ultimele lucrări de reparații/remediere;
  • operatorii de distribuție energie electrică și gaze naturale sunt pregătiți, de asemenea, cu stocuri de rezervă, în caz de necesitate.

Iarna 2020-2021. Mesajul transmis de Ministerul Economiei

„Din acest punct de vedere, nu se întrevăd probleme în asigurarea consumului de gaze naturale și de energie electrică în perioada sezonului rece”, anunţă Ministerul Economiei.

Iarna 2020-2021. Funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Energetic Național, dar și a întregului sector energetic din România, reprezintă o prioritate majoră din sfera de obiective principale ale Guvernului în contextul perioadei de iarnă 2020-2021.

Citeşte şi Apple Pay în România. Anunţul făcut de Libra Internet Bank

 

 

Citiți și despre:

O părere la “România este pregătită pentru iarna 2020-2021. Anunţul făcut de Ministerul Economiei

  1. Pingback: România este pregatită pentru iarna 2020-2021. Anunţul făcut de Ministerul Economiei – Reporter

Comentariile nu sunt permise.