Compania a proiectat și produs lifturi, scări și trotuare rulante pentru cele mai mari clădiri din țară. IFMA este sinonimul ascensoarelor în țara noastră, fie că vorbim despre cele destinate clădirilor de birouri sau cele pentru hoteluri ori locuințe. Societatea Română de Ascensoare a fost înființată în anul 1960, doi ani mai târziu a fost lansat primul ascensor produs în România, urmând ca în 1970 să fie omologat liftul cu o comandă universală, uși automate și traductori de poziție, amplasați în puț. În 1989, compania a atins cifra de 40.000 de ascensoare produse, iar din 1998, anul privatizării IFMA, compania s-a dezvoltat continuu. “Strategia de dezvoltare a companiei are două direcții importante: vânzarea și montajul de ascensoare noi și serviciile de întreținere a ascensoarelor. În ceea ce privește vânzarea de ascensoare noi, avem o preocupare permanentă pentru creșterea calității produselor și a serviciilor de montaj. Împreună cu partenerul nostru MP desfășurăm o activitate permanentă de cercetare și inovare, în scopul îmbunătățirii permanente a produselor furnizate clienților. De asemenea, avem o preocupare continuă pentru scurtarea timpului de montaj și reducerea prețurilor ascensoarelor oferite, optimizând astfel soluțiile noastre. În direcția serviciilor de întreținere, atenția se îndreaptă către păstrarea calității în funcționarea ascensoarelor. În acest scop, personalul tehnic este instruit permanent și firma noastră pune accent pe întreținerea preventivă. De asemenea, avem un stoc important de piese de schimb cu livrare rapidă, astfel încât timpul în care ascensoarele nu funcționează, în cazul defecțiunilor, să fie minim”, ne-a declarat Adrian Boniu, directorul general IFMA SA.
Produse și servicii
Compania a reușit, de peste 54 de ani, să fie în topul preferințelor clienților, oferind calitate și servicii personalizate celor care au nevoie de acestea.“IFMA oferă întreaga gamă de echipamente de transport pe verticală pentru persoane și marfă: ascensoare, platforme, scări și trotuare rulante. Ascensoarele sunt clasificate după utlitate în: ascensoare pentru persoane (clădiri rezidențiale, birouri, hoteluri s.a.m.d.), destinate spitalelor, ascensoare de marfă și persoane, ascensoare auto pentru parcări, ascensoare cu spații reduse pentru clădiri existente. După sistemul de acționare, ascensoarele se clasifică în electrice și hidraulice, iar dintre cele mai cerute de către clienți sunt atât cele electrice, cât și cele hidraulice, pentru transportul de persoane”, a completat directorul general IFMA.
IFMA pune la dispoziția clienților nu doar produse, ci și servicii de întreținere, reparații, modernizări și consultanță. “Într-adevăr, oferim toată gama de servicii necesare pentru o funcționare corespunzătoare a ascensoarelor. Conform legii, toate lifturile în funcțiune trebuie să fie întreținute pe bază de contract. Operațiile minime, care trebuie făcute în cadrul reviziilor curente, sunt prevăzute în normele ISCIR, de asemenea, legea prevede efectuarea de expertize autorizate, care atestă durata de viață a componentelor importante ale ascensoarelor și, în urma acestor expertize, se recomandă înlocuirea componentelor. Având în vedere că durata de viață a multor ascensoare este depășită, cererea de astfel de servicii este destul de mare, dar din păcate nu toți proprietarii sau asociațiile de proprietari dispun de fondurile necesare unei reparații capitale, chiar dacă aceasta este necesară. Pentru a veni în sprijinul acestora, IFMA oferă posibilitatea achitării în rate a acestor reparații”, declară Adrian Boniu.
Proiecte de amploare
Cele 16 ascensoare de la Petrom City, lifturile din interiorul Stadionului Lia Manoliu, cele care funcționează la Ansamblul imobiliar de lux La Stejari, lifturile, scările și trotuarele rulante din Mall Vitantis sunt doar câteva dintre proiectele de amploare în care a fost implicată compania în ultimii ani. Lista proiectelor de amploare este foarte bogată, compania fiind, de asemenea, cea care a asigurat cele 50 de ascensoare proiectate special de IFMA pentru Palatul Parlamentului. “Produsele comercializate de compania noastră sunt produse de înaltă calitate, care respectă în totalitate normele europene. Pe lângă oferta de produse noi, venim în ajutorul clienților noștri și cu o gamă de servicii, dintre care putem menționa: proiectarea personalizată, dimensionarea necesarului de ascensoare dintr-o clădire, servicii de montaj și întreținere. Oferta noastră este completată de o largă gamă de finisaje pentru cabine, iar, la cerere, putem executa cabine personalizate după ideile clienților. IFMA oferă în această perioadă cel mai bun raport calitate – preț, atât în ceea ce privește ascensoarele noi, cât și referitor la calitatea serviciilor de întreținere și reparații”, ne-a explicat Adrian Boniu, directorul general IFMA.
Dezvoltare și planuri de viitor
Conducerea IFMA spune că în ultimii ani sectorul de piață în care activează compania s-a stabilizat, anul trecut a înregistrat chiar o ușoară creștere. “Cota de piață a IFMA SA este de circa 20%, atât activitatea de vânzări ascensoare noi, cât și pe activitatea întreținere a ascensoarelor montate. Cifra de afaceri pe anul 2013 a fost de 5.55 milioane de euro, iar pentru anul acesta am bugetat o creștere de 8 – 10%.Pe termen scurt și mediu, ne-am propus să derulăm o campanie de informare a clienților cu privire la nivelul de calitate al produselor și serviciilor oferte de IFMA. Dorim, astfel, să creștem numărul clienților, atât pentru livrarea și montarea ascensoarelor noi, cât și numărul de contracte de întreținere”, ne-a declarat Adrian Boniu, directorul general IFMA.