Peter Clark, Directorul Tehnic al IFRS Foundation – Internaţional Accounting Standards Board (IASB) este invitatul special al IFRS Forum, eveniment ce va avea loc pe 27 şi 28 octombrie, la Bucureşti, la Hotelul Athenee Palace Hilton.
Conferinţa este organizată de BusinessMark, cu sprijinul IASB (Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate/ IFRS Foundation – International Accounting Standards Board), şi constituie cel mai important eveniment dedicat standardelor internaţionale de raportare financiară organizat în ţara noastră.
IFRS Forum va reuni reprezentanţi ai Consiliului pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB) şi ai celor mai mari companii de consultanţă şi experţi financiari, factori de decizie din departamentele financiar-contabile din cadrul celor mai importante companii prezente pe piaţă locală.
Prima zi a “IFRS Forum” va include trei sesiuni de prezentări şi discuţii cu Peter Clark, iar a doua zi a evenimentului este formată din două paneluri cu cei mai importanţi specialişti în IFRS din ţară şi un workshop având că temăIFRS 15.
Printre speakerii celei de-a doua zi a conferinţei se numără Adriana Lobda, Audit Partner, Deloitte România, Codina Petrescu, Manager, Servicii de Audit, PwC România, Angela Manolache, Director, Risk & Regulatory Consulting, KPMG România, Alina Făniţă, CEO, PKF Finconta, Alexandra Smedoiu, Director, Consultanţă fiscală, PwC România, Lucia Trestioreanu, Audit Senior, PKF Finconta, Marilena Pintican, Audit Manager, PKF Finconta şi Ionuţ Şerban, Audit Manager, PKF Finconta.
Printre temele dezbătute în cadrul evenimentului se numără schimbările recente din IFRS, printre care standardele privind Recunoaşterea Veniturilor (IFRS 15) şi Instrumentele Financiare (IFRS 9), viitoarele standarde privind contractele de închirieri şi contractele de asigurări, actualizări privind Consolidarea şi Aranjamentele comune, precum şi IFRS pentru IMM-uri.
Pentru detalii şi înscrieri, accesaţi www.business-mark.ro sau contactaţi organizatorii la numerele de telefon (+40 ) 021 313 98 19 sau pe adresele de e-mail mihaela.ciobanu@business-mark.ro, office@business-mark.ro.