Slide

FMCG

inovatia in educatie

Importanţa inovaţiei în educaţie

01.09.2021

Warning: DOMDocument::loadHTML(): htmlParseEntityRef: expecting ';' in Entity, line: 41 in /home/jurnalul/public_html/www/wp-content/themes/jurnalul/functions.php on line 2878

Inovația în educație încurajează profesorii și elevii să exploreze, să cerceteze și să folosească toate instrumentele pentru a descoperi ceva nou. Inovaţia reprezintă o componentă esenţială pentru multe domenii economice, iar educaţia nu face excepţie de la acest lucru. Inovaţia în educaţie este extrem de importantă întrucât sistemul de învăţământ este cel care modelează copiii şi tinerii pentru a fi capabili să se adapteze unui mediu în continuă schimbare.

La nivel mondial, sistemele de educaţie sunt extrem de complexe, iar includerea tuturor copiilor în sistemul de învăţământ necesită o strategie comună care să implice atât părinții, profesorii, cât şi factorii de decizie. În plus, este nevoie de obiective comune și strategii care să pună educaţia în centrul politicilor adoptate de fiecare stat în parte.

Pentru ca un sistem de învăţământ să funcţioneze la parametri optimi este nevoie ca autorităţile locale să colecteze date şi să efectueze o monitorizare continuă, astfel încât să se identifice ceea ce funcționează bine, cine are beneficii în urma diferitelor politici implementate și cine rămâne în urmă atunci când vorbim de integrarea în sistemul educaţional.

Atunci când vorbim despre inovația în educație, trebuie să ştim că aceasta nu se referă doar la implementarea de noi tehnologii, ci și la rezolvarea unor probleme din viaţa reală sau la provocări care vizează accesul egal al copiilor la sistemul de învăţământ.

Importanţa inovaţiei în educaţie. Atunci când vorbim despre inovația în educație, trebuie să ştim că aceasta nu se referă doar la implementarea de noi tehnologii în sistemul de învăţământ

Îmbunătățirea rezultatelor din învăţământ în moduri inovatoare

Aşadar, inovația în educație are multe forme, iar programele, serviciile, procesele, produsele și parteneriatele implementate la nivelul ţărilor pot îmbunătăți rezultatele obţinute în învăţământ în moduri inovatoare.

Multe persoane consideră, în mod eronat, că inovația are legătură cu utilizarea tehnologiei sau a invențiilor noi. În lucrarea „Patru dimensiuni ale inovației în educație”, Lars Esdal, director executiv al Education Evolving, descrie inovația în educație ca fiind un nou mod de a face lucrurile şi apreciază că, pentru a face ceva diferit, este nevoie de o nouă abordare, de un proces mai complex, de produse sau o strategie inovativă.

Lars Esdal, director executiv al Education Evolving, descrie inovația în educație ca fiind un nou mod de a face lucrurile

Importanţa inovaţiei în educaţie. Un mod diferit de a rezolva problemele

Aceasta implică un mod diferit de a privi problemele și de a le rezolva. Procesul de gândire depus este cel care îi va ajuta pe elevi să își dezvolte creativitatea și abilitățile de rezolvare a problemelor. Inovația în educație încurajează profesorii și elevii să exploreze, să cerceteze și să folosească toate instrumentele pentru a descoperi ceva nou.

Aşadar, inovația îmbunătățește educația, deoarece îi obligă pe elevi să folosească un nivel mai înalt de gândire pentru a rezolva problemele.

Inovația îmbunătățește educația, deoarece îi obligă pe elevi să folosească un nivel mai înalt de gândire pentru a rezolva problemele

De exemplu, putem vorbi de inovaţie în educaţie atunci când elevii din zonele defavorizate din Sudan învaţă matematica prin jocuri interactive pe tablete alimentate cu energie solară.

Un alt exemplu este reprezentat de platformele digitale cu ajutorul cărora copii refugiaţilor în Grecia, Liban și Mauritania pot avea acces la educaţie chiar şi în condiţii defavorizate.

Importanţa inovaţiei în educaţie. Povestea studenților care construiesc coșuri de reciclare

Inovația include găsirea unor modalități mai bune de a face ceva și modalități noi de a privi problemele. De exemplu, ESchool News împărtășește povestea studenților care construiesc coșuri de reciclare pentru a proteja mediul. Este important de menţionat că aceşti studenţi nu au construit doar coșuri, ci au identificat problemele legate de programul de gestionare a deșeurilor, au cercetat soluții și au creat un plan pentru a promova un stil de viaţă mai sustenabil.

Studenţii au identificat problemele legate de programul de gestionare a deșeurilor, au cercetat soluții și au creat un plan pentru a promova un stil de viaţa mai sustenabil

Importanţa inovaţiei în educaţie. Proiecte multi-disciplinare complexe

Un alt exemplu de educaţie inovativă este cel al unui profesor care a plecat de la romanul american „The Giver”, scris de autorul Lois Lowry, şi a încurajat elevii să dezvolte un proiect complex. Amber Chandler descrie proiectul în „Build Your Own Utopia: The Giver PBL Unit”. În cadrul proiectului, elevii își creează propria comunitate utopică și încearcă să influențeze alți studenți să se mute acolo.

Acest proiect implică proiectarea comunității, crearea unui sistem guvernamental și educațional, descrierea cartierelor, conturarea locurilor de muncă, stabilirea climatului pentru comunitate și identificarea nivelului de dezvoltare tehnologică.

Un astfel de proiect combină extrem de multe materii: scris, matematică, studii sociale, știință și artă. Făcând acest lucru, elevii se gândesc la tot ceea ce este necesar pentru a construi un oraș sau o țară. Ei învață despre guvernul și comunitățile lor actuale, contrastându-le cu societatea ideală pe care o creează.

Proiectul „Build Your Own Utopia: The Giver PBL Unit” combină extrem de multe materii: scris, matematică, studii sociale, știință și artă

În concluzie, sfatul specialiştilor care susţin inovaţia în educaţie pentru profesori este următorul: în loc să predea pur și simplu româna sau matematica, profesorii pot folosi inovația pentru a depăşi elementele de bază ale acestor materii prin combinarea mai multor discipline de studiu. Conform acestora, cunoașterea elementelor de bază este un punct de plecare, însă elevii trebuie să înveţe să folosească aceste cunoștințe și concepte pentru a găsi soluții care se pot aplica şi în viaţa reală.

Citește și Modernizare şcoli: Ce fonduri alocă Guvernul pentru 12 unităţi de învățământ afectate de inundaţii?