Imprumuturi Ministerul de Finante ianuarie 2021

Câţi bani va împrumuta Ministerul de Finanţe de la bănci în ianuarie 2021?

04.01.2021

Împrumuturi Ministerul de Finanţe ianuarie 2021. Ministerul Finanţelor Publice a planificat pentru luna ianuarie din anul curent împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,5 miliarde de lei. Din acest total, 400 milioane se vor accesa printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 4,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat.

La această sumă se poate adăuga suma de 615 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Împrumuturi Ministerul de Finanţe ianuarie 2021. Destinaţia fondurilor

Suma este puţin mai mică decât cea din decembrie 2020 (4,985 miliarde lei). Fondurile vor fi destinate pentru:

  • refinanţarea datoriei publice
  • finanţarea deficitului bugetului de stat

Ministerul de Finanţe a programat pe data de 7 ianuarie o emisiune de certificate cu discont de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 10 ianuarie 2022.

Împrumuturi Ministerul de Finanţe ianuarie 2021. Şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark

Pe parcursul lunii vor avea loc şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,1 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (615 milioane de lei în total).

Emisiunile vor fi de:

  • 700 de milioane de lei (două emisiuni)
  • 600 milioane de lei (două emisiuni)
  • 500 milioane de lei (trei emisiuni)

Citeşte şi Trenurile Zăpezii 2021. Ce reduceri oferă CFR Călători?

 

 

 

Citiți și despre: