Încep ninsorile: ANM a emis un cod galben de viscol

27.12.2016

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod Galben de ninsoare, viscol şi vânt în toate zonele de munte ale ţării. Astfel, în perioada 27 decembrie, ora 20:00 – 29 decembrie, ora 10:00, se vor semnala ninsori viscolite în zonele de munte.

În intervalul menţionat, în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent şi vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60-70 km/h, iar pe creste 80-90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala şi în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.

Începând cu data de 29 decembrie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor în nordul şi centrul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est.

 

 

Citiți și despre: