Începerea anului şcolar. Peste jumătate (55%) dintre părinții elevilor români doresc revenirea la cursurile față în față, acordând cel mai crescut nivel de încredere acestui scenariu. De asemenea, aproape o treime (31%) dintre părinți optează pentru cursurile mixte, acasă și la școală, cu un grad moderat de încredere. Doar 14% dintre părinți preferă cursurile exclusiv la distanță, această variantă având cel mai scăzut scor de încredere.
Începerea anului şcolar. Studiul efectuat de Ministerul Educaţiei
Ministerul Educației și Cercetării (prin Unitatea de Cercetare în Educație din Cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație și MKOR Consulting – agenție de cercetare de piață – au lansat studiul „Back to School Post-Covid”. Studiul s-a derulat în rândul părinților copiilor din învățământul preuniversitar, pentru a afla care sunt așteptările și temerile lor referitoare la modul de desfășurare a noului an școlar.
Începerea anului şcolar. Cursurile faţă în faţă
Pentru revenirea la cursuri în această toamnă, majoritatea părinților români preferă scenariul cursurilor față în față, pe care îl consideră cel mai potrivit. Mai exact, 55% dintre părinții care au răspuns studiului preferă revenirea fizică a elevilor în clase din 14 septembrie. Cursurile față în față sunt preferate, mai ales, în cazul preșcolarilor și elevilor de liceu.
Deşi se arată precauți în privința acestei opțiuni, părinții consideră că desfășurarea cursurilor față în față este relativ adecvată pentru copiii lor (4,6 puncte din 7) și, o consideră cea mai adecvată, în comparație cu varianta mixtă sau cea la distanță.
Începerea anului şcolar. De ce se tem părinţii?
Principala temere a părinților se leagă de:
- neatenția copiilor față de regulile de distanțare fizică și igienă (mai mult de 6 din 10 părinți)
- de faptul că unii părinți și-ar putea trimite copiii la școală, chiar dacă prezintă simptome
Începerea anului şcolar. Varianta mixtă
Pe locul al doilea în opțiunile părinților se află varianta mixtă, în care copiii alternează învățarea la distanță cu școala tradițională. Această variantă este preferată de aproape o treime (31%) dintre părinți, în special, pentru elevii din ciclurile gimnazial și liceal, precum și pentru cei care locuiesc în orașele mari și foarte mari ale țării.
Părinții consideră cursurile mixte mai puțin potrivite pentru copiii lor, comparativ cu cele față în față (3,6 puncte din 7).
Începerea anului şcolar. Şcoală online
Numai 14% dintre părinți aderă la cea de-a treia variantă de desfășurare a cursurilor în noul an școlar, respectiv continuarea cursurilor exclusiv online, așa cum s-a întâmplat în timpul stării de urgență.
Potrivit opiniei părinților, această variantă este și cel mai puțin adecvată pentru copiii lor (2.7 puncte din 7). Părinții elevilor de gimnaziu și din clasele mai mici tind totuși să accepte mai ușor această formă de desfășurare a cursurilor, comparativ cu cei din clasele de liceu.
Reticența părinților a fost generată de:
- lipsa socializării (65% dintre părinți)
- timpul prelungit petrecut în fața calculatorului (58%)
Aceasta este reflectată în:
- dificultatea asimilării informațiilor predate în cadrul cursurilor la distanță (62%)
- faptul că elevilor le lipsește concentrarea (54%)
- lipsa unui program clar și a unei rutine de învățare (52%).
Citeşte şi Cum a evoluat piaţa construcţiilor în prima jumătate a anului?