Slide

Stiri: Retail

Legea privind diminuarea risipei alimentare

Închiderea magazinelor mai devreme are un efect de bumerang, în cazul măsurilor de prevenire a COVID-19

10.09.2021

Creşterea cazurilor de infectare cu COVID-19 din ultima perioadă determină autorităţile să ia noi măsuri de restricţie. Printre aceste restricţii se numără şi scurtarea programului magazinelor. Însă, un studiu realizat de MEDNET Research Center privind comportamentul de consum în timpul pandemiei de coronavirus arată că această măsură de închidere a magazinelor mai devreme are un efect de bumerang, favorizând aglomerarea unităţilor de retail mai ales în perioada dinaintea încheierii programului. Aşadar, efectul dorit de reducerea a riscului de îmbolnăvire a populaţiei nu poate fi atins printr-o astfel de măsură.

Măsuri de protecţie cu eficienţă ridicată

Studiul mai arată că în ceea ce priveşte măsurile de protecţie a populaţiei, printre cele cu o eficienţă ridicată se numără:

• Obligativitatea purtării măștii în magazine
• Distanțarea socială
• Măsurarea temperaturii corporale la intrarea în magazin

Pe de altă parte, cele mai puţin eficiente măsuri de restricţie sunt:

• Obligativitatea purtării măștii pe stradă
• Programul restrâns de funcționare a magazinelor
• Interzicerea circulației după ora 22 în timpul săptămânii / ora 20 în week-end.

Cele mai puţin riscante activităţi

Studiul mai arată că cele mai puţin riscante activităţi în timpul pandemiei de coronavirus sunt:

• Mersul la cumpărături pentru necesarul din gospodărie
• Mersul la terasă
• Îmbrățișarea / strângerea mâinii unui prieten sau vizitarea unei persoane mai în vârstă
• Vizitarea unor prieteni
• Practicarea activităților în aer liber
• Comenzile on-line de produse alimentare / mâncare gătită

Pe de altă parte, cele mai riscante activităţi pe care oamenii le practică în timpul pandemiei sunt:

• Călătoriile cu transportul public
• Mersul la restaurant (în interior)
• Mersul la concerte / evenimente sportive
• Călătoriile cu avionul
• Mersul la film
• Mersul la cumpărături în mall

Cum au fost persoanele intervievate în cadrul studiului afectate de programul redus de funcţionare a magazinelor?

• A trebuit să-mi schimb programul (34,2%)
• Nu mă puteam încadra în programul magazinelor (28,3%)
• Magazinul era aglomerat (11,6%)
• Am mers mai rar (10,7%)
• Nivel crescut de stres (4,5%)

Antreprenorii cer măsuri pentru a menţine România deschisă

Aşadar, în contextul creșterii cazurilor de infectare din ultima perioadă, Romanian Business Leaders, organizația care reuneşte antreprenori români, încurajează Guvernul să adopte măsuri ferme întrucât mediul de business românesc și societatea în ansamblu nu-și mai permit să suporte costul unor noi restricții care să afecteze economia. Conform asociaţiei, în prima parte din 2021 economia ţării a recuperat pierderea din 2020. Aşadar, este în interesul tuturor să menţinem această tendință de revenire.

Romanian Business Leaders solicită Guvernului „să apese pe pedala de accelerație a vaccinării”, în condiţiile în care aceasta este singura metodă validată științific, care poate proteja populaţia.

Citeşte şi Piaţa de retail în 2021: Cele mai importante trenduri