Stiri: Agricultura

Indexul Global al Securitatii Alimentare

Indexul Global al Securității Alimentare. Pe ce loc se află România?

26.02.2021

Indexul Global al Securității Alimentare. România deține poziția 22 în Indexul Global al Securității Alimentare (GFSI) pentru 2020, elaborat de EIUi (Divizia de Cercetare și Analiză a Grupului The Economist) și sponsorizat de Corteva Agriscience.

EIU a lansat cel de-al nouălea Index Global de Securitate Alimentară (GFSI), sponsorizat de Corteva Agriscience. GFSI 2020 are în vedere securitatea alimentară în contextul inegalității economice și a veniturilor, a inegalității de sex și a inegalității resurselor naturale și de mediu. Indexul atrage atenția asupra decalajului sistemic și asupra modului în care COVID-19 a accentuat impactul asupra sistemelor alimentare.

Indexul Global al Securității Alimentare. Provocări

“Indexul dezvăluie provocările grave privind securitatea alimentară și evidențiază oportunitățile pentru un sistem global alimentar mai puternic – iar agricultura se află în centrul acestuia”, a declarat Jim Collins, Directorul General Executiv al Corteva Agriscience. “Corteva Agriscience sponsorizează GFSI pentru a facilita discuțiile cu privire la perspectivele și soluțiile privind abordarea insecurității alimentare globale. Suntem mândri să fim una dintre vocile principale în acest efort comun de a construi o lume mai sigură din punct de vedere al securității alimentare”.

GFSI a analizat factorii determinanți ai securității alimentare, precum accesibilitatea prețurilor, disponibilitatea produselor, calitatea și siguranța acestora, sau resursele naturale și reziliența regiunii. Potrivit raportului EIU, Europa ocupă a doua poziție din clasamentul general global și și-a asigurat locul de lider global în ceea ce privște accesibilitatea prețului alimentelor. Cu excepția Ucrainei, toate țările Europene au programe solide de tip plasă de siguranță alimentară, care, însă, au fost supuse unei presiuni semnificative de criza generată de pandemie.

Indexul Global al Securității Alimentare. 100 de puncte pentru România

Ţara noastră a obținut 100 de puncte pentru programele de siguranță alimentară, ocupând şi un loc fruntaș atât în ceea ce privește accesul la piață, cât și serviciile financiare pentru agricultură.

Din cauza lipsei de lucrători migranți sezonieri, a fost afectată furnizarea generală de alimente din regiune, prin reducerea disponibilității inputurilor. În Uniunea Europeană, furnizarea de alimente a fost amenințată de COVID-19 și prin prisma comportamentului consumatorului, cum a dus la cumpărări în exces, din cauza panicii lipsei alimentelor esențiale. Pentru această perioadă, raportul a evaluat România ca fiiind una dintre țările fruntașe în ceea ce privește furnizarea de alimente.

Indexul Global al Securității Alimentare. Producţia agricolă

Indexul mai arată faptul că volatilitatea producției agricole din Europa este peste media globală. Această instabilitate afectează predictibilitatea și, prin urmare, planificarea unei furnizări consistente de alimente. Serbia, Slovacia și Norvegia sunt printre țările care se confruntă cu o volatilitate ridicată a producției agricole. Cu toate acestea, Europa, ca regiune, poate fi capabilă să compenseze deficiențele mentionate mai sus prin îmbunătățirea infrastructurii și a cunoștințelor tehnice pentru a genera o eficiență mai ridicată. De aceea, pentru a compensa această volatilitate și a atenua riscurile, deschiderea spre inovare rămâne un punct esențial și Europa trebuie să se angajeze susținut în introducerea măsurilor de adaptare și a ideilor inovative de management agricol.

“În acestă perioadă marcată de criza COVID-19 și de schimbări climatice, GFSI (Indicele de Securitate Alimentară Globală al EIU) din acest an atrage atenția asupra provocărilor pentru siguranța alimentară”, a declarat Igor Teslenko, Președinte pe Europa al Corteva Agriscience, “Ne simțim încurajați de statutul de lider global al Europei în ceea ce privește accesibilitatea alimentelor, dar luăm în calcul și volatilitatea producției agricole. Pentru o mai bună rezistență in fața crizei lanțurilor și sistemelor de furnizare a hranei, ne bazăm pe aceste date pentru a identifica vulnerabilitățile și a asigura o ofertă consistentă de alimente și resurse pe piață.”

Dieta oamenilor

Calitatea și siguranța măsoară varietatea și calitatea nutrițională a dietelor medii, precum și siguranța alimentară. Indexul a arătat că dieta oamenilor din România întrunește toate standardele nutriționale.

“La nivel mondial și local, preocuparea principală a companiei Corteva Agriscience este securitatea alimentară. Fiecare dintre noi trebuie să se implice mai activ în relația cu organismele de reglementare, cu ONG-urile care vor avea un cuvânt de spus în transformarea viitorului și creionarea politicilor privind schimbările climatice. Să nu acționezi nu este o opțiune.” a declarat Jean Ionescu, Director General al Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Conform raportului, în ciuda faptului că regiunea este expusă la secetă şi inundații, indexul a arătat că țările din Europa depășesc toate celelalte regiuni analizate in raport. În zonele supuse secetei și inundațiilor, managementul apei devine un factor important cu impact decisiv asupra calitații și cantității producției agricole; din păcate, în România managementul apei se face într-o manieră deficitară. Raportul mai arată că Europa este lider global în stimularea angajării în politici legate de adaptarea la schimbările climatice.

Citeşte şi OMV Petrom. Investiție de 1,5 milioane de euro la Petrobrazi