Stiri: Economie

Previziuni economice Uniunea Europeană

Indicatorul de încredere macroeconomică s-a depreciat în octombrie 2017

24.11.2017

În luna octombrie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut față de luna anterioară, pentru a cincea lună consecutiv, la valoarea de 43,4 puncte (cea mai scăzută valoare din aprilie 2013), fiind cu 2 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exercițiul anterior.

Scăderea a fost cauzată de ambele componente ale indicatorului. Astfel, indicatorul condițiilor curente a fost de 59,1 puncte, valoare în scădere cu 4,8 puncte, în timp ce indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 0,6 puncte până la valoarea de 35,5 puncte (cea mai redusă valoare din octombrie 2012).

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat că 89% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4.6421 (în creștere cu 121 pips față de valoarea înregistrată în exercițiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4.6817 (valoare în creștere cu 121 pips față de cea înregistrată în luna anterioară).

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2018/noiembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 2,75% (valoare mai mare cu 0,39 puncte procentuale față de cea înregistrată în exercițiul anterior).

De asemenea, sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă la leu, atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 98%, și respectiv 93% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție.

Astfel rata medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 2,63% (valoare în creștere 2 cu 0,69 puncte procentuale față de valoarea înregistrată în exercițiul anterior), iar yield-ul la obligațiunile suverane denominate în lei cu scadență de 5 ani este de 4,04% (valoare în creștere cu 0,77 puncte procentuale față de exercițiul anterior).