Preţurile de consum au crescut în ultima lună a anului trecut cu 0,3%, comparativ cu noiembrie 2013 , potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Astfel, indicele preţurilor de consum (IPC) în luna decembrie 2013 faţă de noiembrie 2013 este 100,33%, iar faţă de decembrie 2012 este 101,55%.
În ultimele 12 luni (ianuarie 2013 – decembrie 2013), comparativ cu precedentele 12 luni, creşterea medie a preţurilor pe total, determinată pe baza IPC, este 4%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost de 3,2%.
În luna decembrie 2013, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,6%, iar preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,2% fiecare.
Citiți și despre:
Preţurile de consum au crescut în mai, înainte de reducerea TVA-ului la alimente În luna mai, înainte de reuducerea TVA la alimente, rata anuală a preţurilor de consum a fost de 1,2%. Astfel, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), prețurile de consum, măsurate prin […]
Preţurile de consum, în scădere în august În luna august, rata anuală a preţurilor de consum a fost de minus 1,9%. Astfel, preţurile de consum au scăzut, comparativ cu luna august sin 2014, cu 1,9%, măsurate prin IPC şi cu -1,7%, măsurate prin IAPC, […]
Inflaţia, la minim istoric, după ce a scăzut cu 0,1% în decembrie Preţurile de consum au scăzut cu 0,1%, în decembrie 2014, comparativ cu luna precedentă, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică. Astfel, indicele preţurilor de consum (IPC) în luna decembrie faţă […]
Inflaţia a crescut cu 0,1% în aprilie Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mari în medie cu 0,1%, în luna aprilie comparativ cu luna martie, conform datelor transmise de Institutul Naţional de […]
PIB-ul României a crescut cu 3,5%, în 2013 Produsul Intern Brut a crescut anul trecut cu 3,5%, comparativ cu nivelul înregistrat în 2012, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică. În trimestrul al patrulea din 2013, avansul PIB-ului a fost […]