Insecticide neonicotinoide.

Insecticide neonicotinoide: Decizia luată de MADR

21.01.2021

Insecticide neonicotinoide. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în temeiul art. 53 al Regulamentului CE 1107/2009, a autorizat, pentru campania de primăvară 2021, folosirea în situații de urgență a unor produse pe bază de substanțe active din categoria neonicotinoidelor la tratarea semințelor de porumb, precum și a semințelor de sfeclă de zahăr tratate cu un produs de protecția plantelor pe bază de neonicotinoide.

2021 este al doilea an consecutiv în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu acordă autorizații temporare pentru tratamentul semințelor de floarea-soarelui cu produse pe bază de substanțe active din categoria neonicotinoidelor.

Insecticide neonicotinoide. Perioade

Perioadele pentru care se acordă autorizațiile temporare sunt:

  • 25 ianuarie – 24 mai 2020, în cazul tratării şi utilizării semințelor de porumb
  • 1 martie – 30 mai pentru utilizarea semințelor tratate de sfeclă de zahăr.

Decizia MADR vine în urma solicitărilor făcute de:

  • Alianța pentru Agricultură și Cooperare (Federația Națională PRO AGRO
  • Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR,
  • Asociația Producătorilor de Porumb din România – APPR
  • Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV)
  • Federația Cultivatorilor de Sfeclă din România.

Utilizarea semințelor de sfeclă de zahăr tratate cu neonicotinoide pentru combaterea unor dăunători nu constituie niciun pericol pentru organismele nevizate, inclusiv pentru insectele polenizatoare, mai anunţă Ministerul Agriculturii.

Autorizațiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziție statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecție a plantelor în şi pentru situații unde există risc fitosanitar asupra culturilor.

Citeşte şi Investiţii imobiliare: 914 milioane de euro în 2020

 

 

 

 

Citiți și despre: