Instant Factoring finantari 2019

Instant Factoring: Solicitările de finanțare, în creștere puternică

25.07.2019

Instant Factoring finanțări 2019. În prima jumătate din 2019, potrivit Instant Factoring, volumul solicitărilor de finanțare procesate a crescut de cinci ori comparativ cu al doilea semestru din 2018. Pentru cel de-al doilea semestru din 2019, compania estimează menținerea tendinței de creștere a volumul finanțărilor acordate.

Instant Factoring finanțări 2019. 15 milioane de euro

Obiectivul financiar pentru 2019 este reprezentat de atingerea unui volum de finanțări acordate micro-întreprinderilor din țara noastră în valoare de 15 milioane euro.

Din datele centralizate de Instant Factoring, valoarea medie de finanțare a unei facturi a fost de aproximativ 2300 euro în prima parte a anului. Termen de plată mediu al facturilor acceptate pentru finanțare în perioada menționată a fost de 32 de zile.

Instant Factoring finanțări 2019. Frecvența solicitărilor

Din punct de vedere al frecvenței, solicitările de finanțare înregistrate de Instant Factoring în prima jumătate a anului au provenit din industrii precum:

  • comerț și distribuție (22%)
  • transport (19%)
  • servicii prestate întreprinderilor (18%)
  • construcții (9%)

Instant Factoring finanțări 2019. Ce spune conducerea companiei?

„Pe lângă sectoarele care au un necesar de finanțare intensivă, remarcăm o creștere a cererilor de finanțare din partea micro-companiilor din sectorul serviciilor prestate întreprinderilor, unde regăsim un număr semnificativ de firme de consultanță de management sau financiară, agenții de publicitate și altele. Soluțiile de factoring sunt perfect aplicabile în această zonă și acoperă nevoia de cash pe termen scurt, având în vedere termenele lungi de plată pe care le practică clienții lor, companii mari și în general stabile, dar care plătesc greu. De altfel, este una dintre industriile cele mai profitabile la nivel de microîntreprinderi cu cifra de afaceri de până la 500.000 euro, cu 4,65 miliarde lei profit la o cifră de afaceri de 11,66 miliarde lei, din datele publice preliminare valabile la 2018”, declară Adina China-Birta, Country Manager Instant Factoring.

Conform Instant Factoring, în topul celor mai frecvente industrii din care provin debitorii:

  • transportul (18%)
  • comerțul (18%)
  • serviciile prestate întreprinderilor (7%)
  • construcțiile (7%)
  • echipamentele și metalurgia (6%)

Ca pondere din total topul este următorul:

  • construcțiile (17%)
  • comerțul (17%)
  • transportul (11%)
  • metalurgia (9%)
  • echipamentele (5%)
  • retailul (5%)

Citește și Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii în urma controalelor din piețele din întreaga țară

 

 

 

Citiți și despre: