Internet roaming 2019. Românii vor avea, de la 1 ianuarie 2019, mai mult internet în roaming. Astfel, din 2019, ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros, pentru majoritatea planurilor tarifare va crește volumul de date (MB/GB) ce pot fi consumate în roaming în UE/SEE, fără aplicarea unor taxe suplimentare, a anunțat ANCOM.
Internet roaming 2019. Suprataxele aplicate
În plus, în cazul depășirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, scad și suprataxele care pot fi aplicate
– de la 1 ianuarie 2019, scade cu 25% suprataxa pentru date, de la 6 la 4,5 Euro/GB;
– de la 3 ianuarie 2019, scade cu aproximativ 7% suprataxa pentru apelurile primite, de la 0,91 la 0,85 Eurocenţi/minut.
Internet roaming 2019. RCS&RDS
Tot începând cu 3 ianuarie 2019, nivelul maxim al suprataxei pe care RCS&RDS S.A. este autorizată să o perceapă propriilor clienți pentru apelurile primite în roaming în SEE, în condițiile prevăzute în Decizia președintelui ANCOM nr. 571/2018, scade de la 0,91 la 0,85 Eurocenţi/minut.
Din 15 iunie 2017, datele (internetul mobil – MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România.
În cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date ce pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil).
Internet roaming 2019. Volumul de consum rezonabil
Începând cu 1 ianuarie 2019, volumul de consum rezonabil va crește cu 25% faţă de cel aplicat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.
După depășirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar și în cazul în care traficul inclus nu a fost complet epuizat. La ora actuală, suprataxa este de maxim 6 Euro/GB (0,6 Eurocenţi/MB). Însă, începând cu 1 ianuarie 2019 aceasta va scădea la maxim 4,5 Euro/GB (0,45 Eurocenţi/MB), fără TVA.
Internet roaming 2019. Cum afli cât internet ai în roaming?
Pentru a estima mai ușor volumul de date în roaming, ANCOM a dezvoltat o aplicație care ne ajută să aflăm cât internet ar trebui să avem în roaming.
Aplicația oferă rezultate relevante pentru toți utilizatorii de planuri tarifare cu acces la roaming, cu excepţia celor ai RCS&RDS S.A., operator autorizat să aplice suprataxe de roaming de la prima unitate de consum.
Citește și Xiaomi Mi 8 și Xiaomi Redmi S2, în oferta Vodafone România. Ce prețuri au?